Joi, 01 Octombrie 2015 - 05:29 AM Aleg.RO: Mircea Toader, despre pensiile speciale: PNL a aprobat reexaminarea legii in Comisie. In plen votam impotriva

Publicat de: ---

romanialibera

Deputatul PNL Mircea Toader a precizat miercuri ca modificarea substantiala la proiectul legii privind pensiile speciale ale parlamentarilor a fost fixarea duratei minime pentru care un parlamentar este indreptatit sa primeasca aceasta indemnizatie . El s-a referit astfel la faptul ca proiectul legii privind pensiile speciale ale parlamentarilor, in urma cererii de reexaminare a presedintelui Klaus Iohannis, a fost adoptat marti seara, de catre Comisia parlamentara pentru statut, acesta urmand sa fie votat in plenul reunit al Parlamentului.

Mircea Toader Foto: cotidianul.ro

"Modificarea substantiala fata de motivul pentru care a fost reintors la Comisie, a fost fixarea duratei minime pentru un parlamentar care este indreptatit sa primeasca aceasta indemnizatie. Initial era sase luni, apoi, prin modificare, s-a facut un mandat intreg si finalul raportului nostru prevede un an de mandat, respectiv 12 luni", a precizat Mircea Toader, la Palatul Parlamentului.

Citeste si: Parlamentarii si-au votat pensiile speciale. Cati bani in plus vor primi alesii la pensie

El a subliniat ca acest raport se refera la cererea de reexaminare solicitata de presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, scrie Agerpres.

"In plen, cand s-a votat legea, PNL a votat impotriva. Asa cum prevede Constitutia, este dreptul presedintelui sa retrimita spre reexaminare orice lege trimisa la promulgare. Comisia a luat in discutie prevederile si solicitarile presedintelui si in mare parte au fost agreate.

Din punct de vedere politic, eu, ca reprezentant al PNL, nu puteam sa ma opun unei cereri de reexaminare si era intr-un fel absolut anormal sa fiu impotriva raportului de reexaminare. Cu alte cuvinte sa fiu de acord cu legea in forma veche", a sustinut Toader.

Deputatul PNL a adaugat ca, asa cum prevede Constitutia si Regulamentul, orice modificare sau solicitare de reexaminare a presedintelui se discuta in comisia respectiva, in acest caz in Comisia pentru statut, dupa care se discuta raportul in plenul reunit, care primeste un vot.

"Daca respectivul raport, sa presupunem, primeste votul Parlamentului, inseamna ca acele modificari au fost acceptate. Dupa care, tot Constitutia prevede ca toata legea in ansamblul ei se voteaza. Noi ca PNL este logic ca trebuie sa fim de acord cu solicitarile presedintelui, de reexaminare a unei legi, ca principiu, si dupa ce vom ajunge la votarea in plen a intregii legi, cu motivele respectiv, noi vom vota impotriva", a afirmat Mircea Toader.

Toader a explicat ca presedintele de comisiei este cel care solicita sedinta.

"Comisia nu este una permanenta, fiecare suntem in comisiile noastre de comisiile de specialitate permanente, in momentul in care ne solicita, noi venim, aceasta comisie are un caracter mult mai restrans, reprezentantul fiecarui grup parlamentar, si sigur ca fiecare reprezinta opinia grupului si nu opinia personala", a spus Toader.

Potrivit raportului Comisiei aprobat, marti, pentru mandate incomplete, indemnizatia pentru limita de varsta se calculeaza proportional cu perioada de mandat efectiv exercitata, dar nu mai putin de un an de activitate parlamentara.

De asemenea, deputatii si senatorii care indeplinesc conditiile varstei standard de pensionare, esalonate dupa caz, in anexele nr. 5 si 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale varstei standard reduse in conformitate cu prevederile aceleiasi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la incetarea mandatului, la indemnizatie pentru limita de varsta, daca nu sunt realesi pentru un nou mandat.


(192 )

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Mircea Toader, despre pensiile speciale: PNL a aprobat reexaminarea legii in Comisie. In plen votam impotriva | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.