<span itemprop="copyrightHolder provider sourceOrganization" itemscope itemtype="http://schema.org/Organization" itemid="http://www.wall-street.ro"> <meta itemprop="name" content="WallStreet.ro"/> <meta itemprop="url" content="http://www.wall-street.ro"/>

Initiativa legislativa, depusa la Senat de trei deputati PSD, propune modificarea articolului 16 din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel incat, in situatia specialistilor cu inalta si/sau dubla calificare profesionala, incadrati pe filiera externa in vederea indeplinirii atributiilor institutiei, vechimea in serviciu sa fie de cel putin 10 ani. Potrivit expunerii de motive, "conditia cumulativa a vechimii in serviciu de cel putin 15 ani pentru deschiderea dreptului de pensie militara produce, pentru inca cel putin 24 de luni de la intratrea in vigoare a Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, situatii de dubla discriminare, dupa varsta si gen, a unei intregi categorii de personal de specialitate, incadrate direct, in temeiul unor dispozitii legale ce au prevazut drept conditie esentiala pentru deschiderea dreptului de pensie vechimea minima in serviciu de 10 ani, intai numai pentru femei si apoi, in mod egal, pentru femei si barbati", potrivit Mediafax.

Pentru buna desfasurare a activitatii in structurile operative de politie judiciara, de criminalistica, de crima organizata, dar si in domeniul investigarii fraudelor financiar-bancare sau informatice, in domeniul tehnologiilor avansate (...), se impune incadrarea din sursa externa a unor specialisti din viata civila, cu experienta si expertiza in diverse domenii, uneori cu dubla specializare, se arata in documentul citat. Conform expunerii de motive, "se impune completarea Legii nr. 223/2015 cu un nou text, prin care specialistii cu inalta si/sau dubla calificare profesionala, incadrati pe filiera externa in vederea indeplinirii atributiilor institutiei respective, sa beneficieze de pensie militara de varsta daca au o vechime in serviciu de cel putin 10 ani".

Majorarea conditiei de vechime minimala in serviciu de la 10 la 15 ani pentru deschiderea dreptului la pensie militara, prin modificarile succesive aduse Legii 179/2004 a drepturilor de pensie de stat ale politistilor, respectiv OUG 185/2005, dar si Legii 360/2002 a Statutului politistului, genereaza "situatii dramatice" de incetare a raporturilor de serviciu odata cu implinirea limitei de varsta, dar fara drept de pensie militara, mai afirma initiatorii in expunerea de motive. Initiatorii sustin totodata, in documentul citat, ca aceasta situatie este insotita si de neindeplinirea conditiei de stagiu minim de cotizare pentru deschiderea drepturilor de pensie civila. Conditia legala de cel putin 10 ani vechime in serviciu pentru deschiderea dreptului de pensie militara s-a pastrat pana la 28 iunie 2007, atunci cand a intrat in vigoare OUG 185/2007, care a majorat la 15 ani, in mod egal pentru femei si barbati, conditia de vechime minimala in serviciu in calitate de militar, politist sau functionar public cu statut special.