<span itemprop="copyrightHolder provider sourceOrganization" itemscope itemtype="http://schema.org/Organization" itemid="http://www.wall-street.ro"> <meta itemprop="name" content="WallStreet.ro"/> <meta itemprop="url" content="http://www.wall-street.ro"/>

Actiunea de comemorare a fost organizata de Comunitatea Cluburilor Moto din Romania, care a transmis ca "evenimentele nefericite nu pot lasa o intreaga comunitate fara reactie". Motociclistii s-au adunat la ora 19.00 la locul unde a fost groapa in care a cazut cu motocicleta Bogdan Gigina, acum asfaltata. Toti au venit cu candele, pe care le-au aprins si le-au asezat pe trotuare, multe fiind asezate in zona unde este si fotografia politistului care a murit in timpul misiunii de escortare a coloanei oficiale a ministrului de Interne, Gabriel Oprea, potrivit Mediafax.

Motociclistii au fost insotiti de politisti motociclisti de la Brigada Rutiera a Capitalei, care au aprins si ei candele in memoria colegului lor Bogdan Gigina. Unii dintre cei aproximativ 300 de motociclisti prezenti la actiunea de comemorare au turat motoarele, apoi a fost pastrat un moment de reculegere.

Motociclistii i-au adus astfel un ultim omagiu "omului si motociclistului Bogdan Gigina", in lumina sutelor de lumanari aprinse la locul accidentului, de unde dupa aproximativ 20 de minute s-au retras in liniste.

Tot sambata, a avut loc o actiune a biciclistilor in memoria lui Bogdan Gigina. Biciclistii au aprins si ei lumanari pe strada Stirbei Voda, la locul accidentului, si au pastrat un moment de reculegere. Ulterior, acestia au trecut pe la sediile Brigazii Rutiere a Capitalei si Ministerului de Interne.
O alta actiune este anuntata, pe retelele de socializare, pentru duminica, ora 14.00, in zona Fantanii de la Universitate.

"Consideram total inacceptabil abuzul de putere de care se face vinovat Gabriel Oprea, ministru de Interne si vicepremier in Guvernul Romaniei. Suntem indignati vazand tentativele de musamalizare a tragediei de catre reprezentanti ai guvernului, ministerului si unei parti a mass-mediei. Deplangem moartea la datorie a unui tanar politist, o moarte pentru care Gabriel Oprea se afla in culpa morala si institutionala. Dorim o ancheta libera de influenta politica si realizata in deplina transparenta. Dar inainte de acest lucru, cerem demisia lui Gabriel Oprea din toate functiile executive pe care le ocupa. Salutam evenimentele comemorative in memoria lui Bogdan Gigina, organizate de catre Comunitatea Biciclistilor si respectiv Comunitatea Motociclistilor. Impreuna spunem NU abuzului de putere! Acesta este un eveniment ne-partizan, al simplilor cetateni care condamna abuzurile oricarui demnitar aflat in pozitie de putere", se arata in mesajul transmis pe retelele de socializare.

In mesaj se mai arata ca este de condamnat si "indolenta autoritatilor locale si regiilor in ce priveste lucrarile publice, semnalizarea corespunzatoare a acestora si inchiderea santierelor imediat dupa finalizarea interventiilor".

Politistul Bogdan Cosmin Gigina (28 de ani) de la Brigada Rutiera a Capitalei a decedat marti seara, la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, unde a fost transportat dupa ce a cazut cu motocicleta intr-o groapa de pe bulevardul Stirbei Voda din Capitala. Bogdan Gigina a fost inmormantat vineri, cu onoruri militare, in prezenta a sute de colegi imbracati in uniforme.

Politistul asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Administratiei si Internelor, Gabriel Oprea, insa informatii despre aceasta situatie nu au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Interne, fiind aflate mai intai pe surse. Abia la doua zile de la accident, Politia Capitalei a transmis un comunicat in care a confirmat ca politistul de la Rutiera asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea care, conform informatiilor comunicate, participase la "o activitate in cadrul unei institutii din domeniul securitatii si ordinii publice".

Potrivit reprezentantilor Politiei Capitalei, la momentul accidentului, coloana oficiala a lui Gabriel Oprea, "de care demnitarul beneficia in conditiile legii", se deplasa cu o viteza adaptata la conditiile meteo si de trafic existente, pe traseul Baneasa - Piata Presei Libere - Arcul de Triumf - Piata Charles de Gaulle Piata Victoriei - bulevardul Uranus - strada Stirbei Voda. Dupa accident, coloana oficiala s-a oprit la fata locului si au fost dispuse masuri pentru mobilizarea echipajelor medicale, sustin sursele citate.