Vineri, 21 Ianuarie 2005 - 12:50 PM Aleg.RO: Capace de canal din beton, ''țeapă'' pentru hoții de fier vechi

Publicat de: Florin TOMUȚA

AMOS News Pentru a stopa furturile de capace de canal, angajații Regiei Autonome „Apă-Canal“ din Arad au decis să le înlocuiască pe cele fabricate din fontă cu altele noi, confecționate din beton. Conducerea RAAC Arad spune că, în acest fel, hoții de capace de canal nu vor mai putea să le sustragă, fiind mult mai grele și, totodată, vor economisi bani, deoarece prețul capacelor de canal din beton este mult mai mic decât cele făcute din fontă.

În ultimele două luni, hoții au furat peste 50 de capace de canal pe care le-au predat centrelor de colectare a fierului vechi, valoarea pagubei suferită de Regie depășind 200 de milioane de lei.

„Am cheltuit foarte mulți bani cu înlocuirea capacelor din fontă furate. Un singur capac de acest fel costă 3,5 milioane de lei. Astfel, am hotărât să le fabricăm din beton. Cu siguranță nimeni nu se va mai încumeta să le fure, deoarece sunt mult mai grele, fiind nevoie de 4-5 persoane pentru mișcarea lor din loc“, a declarat Ernest Szabo, maistru în cadrul RACA Arad.

Anul trecut, hoții de fier vechi au furat peste 200 de capace de canal din fontă, aflate pe raza municipiului Arad, valoarea pagubelor depășind 500 de milioane de lei.


(617 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Florin TOMUȚA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Capace de canal din beton, ''țeapă'' pentru hoții de fier vechi | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 7.1477110385895 seconds.