Miercuri, 13 Ianuarie 2016 - 06:10 AM Aleg.RO: CNA respinge initiativa legislativa privind eliminarea taxei TV: Ingroapa TVR, daca fac asta

Publicat de: ---

Gândul

CNA a analizat, in sedinta de marti, o propunere legislativa de modificare a Legii 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune prin care se elimina obligativitatea achitarii taxei radio-tv . Aceasta propunere legislativa a fost initiata de un grup de 14 deputati si senatori ai PSD.

Membrul CNA Gabriel Tufeanu a spus ca ar fi necesara organizarea unei intalniri intre membrii CNA, reprezentantii TVR si parlamentarii din Comisiile de Cultura. "Si sa incercam sa salvam TVR, nu sa-l omoram", a spus Gabriel Tufeanu. El a mai afirmat ca, potrivit legislatiai in vigoare, Televiziunea Romana este administrata de 13 membri in Consiliul de Administratie, "care garanteaza in acest fel independenta TVR". "Din cei 13, unul sigur tipa daca este o problema, pe cand la o televiziune privata probabilitatea sa tipe cineva e mai mica. Cine e independent pana la urma?", a spus Gabriel Tufeanu.

El a precizat ca, daca initiativa legislativa privind eliminarea taxei TV va fi adoptata de Parlament, Televiziunea Romana va fi foarte afectata. "Ingroapa TVR, daca fac asta", a mai spus Tufeanu.

/* (c)AdOcean 2003-2016, thinkdigital_ro.mediafax.ro.All site.640x160_adtext */ ado.slave('adoceanthinkdigitalrozfqlkunfuj', {myMaster: 'cUFVIc8hnWY12MT8qto9goLrcsx61X63Ya0wDgWCtY7.B7' });

La randul sau, membrul CNA Valentin Jucan a spus ca Televiziunea Romana are un rol special si atributii speciale fata de societate, de aceea societatea trebuie sa contribuie la finantarea TVR.

"TVR are misiune publica, trebuie finantata din bani publici", a spus si membrul CNA Lorand Turos, precizand ca taxa TV asigura independenta institutiei.

Pe de alta parte, membrul CNA Dorina Rusu a spus ca este de acord ca Televiziunea Romana trebuie restructurata, insa acest lucru trebuie sa aiba la baza "o chestiune serioasa". Totodata, Dorina Rusu a mai spus ca, daca se elimina taxa TV, trebuie sa fie propuse si niste solutii pentru finantarea institutiei.

In urma discutiilor, CNA a decis sa avizeze negativ aceasta initiativa legislativa. Decizia a fost luata in unanimitate de membrii CNA prezenti la sedinta (Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu si Rasvan Popescu). Avizul CNA este unul consultativ.

Pe de alta parte, Televiziunea Romana a facut, pe 28 decembrie 2015, cateva precizari ca urmare a propunerii legislative initiate de parlamentari PSD prin care se vrea eliminarea obligativitatii taxei TV, mentionand ca TVR abia supravietuieste incasand o taxa de 10,5 euro pe an.

"Televiziunea Romana respecta dreptul la opinie si la initiativa legislativa. Ne revine obligatia de a reaminti ca in ultimii ani au existat mai multe propuneri legislative de modificare a art. 40 din Legea nr. 41/1994 care vizau eliminarea taxei TV. Pe rand, parlamentari din mai multe partide politice - PSD, PC, PPDD - au depus astfel de proiecte, respinse in cele din urma de Parlamentul Romaniei", a spus TVR.

Potrivit TVR, in prezent, televiziunea publica abia supravietuieste incasand o taxa TV in cuantum de 4 lei/ familie/ lunar, adica sub un euro pe luna (10,5 euro/an). "Pentru comparatie, in Macedonia, taxa TV este de 26 euro/an, in Muntenegru, de 42 euro/an, in Polonia, de 50 euro/an, in Slovacia, de 56 euro/an, in Marea Britanie, de 176 euro/an, Germania, 216 euro/an", a precizat TVR.

Taxa TV este principala sursa de finantare a televiziunii publice, veniturile din publicitate fiind afectate de o serie de restrictii legislative, iar cele de la bugetul de stat mergand in proportie de aproximativ 90% catre Societatea Nationala de Radiocomunicatii, a mai spus TVR.


(191 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

CNA respinge initiativa legislativa privind eliminarea taxei TV: Ingroapa TVR, daca fac asta | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.5386049747467 seconds.