Vineri, 22 Ianuarie 2016 - 05:57 AM Aleg.RO: Litvinenko, ucis la ordinul Kremlinului?

Publicat de: ---

romanialibera

La zece ani dupa ce fostul spion rus Alexandr Litvinenko a baut o ceasca de ceai verde cu doi ex-agenti KGB la un hotel din Londra, concluziile anchetei asupra mortii sale au fost facute publice joi, la Londra, si intaresc ipoteza unui asasinat comandat de puterea rusa . 

\'Rusii Andrei Lugovoi si Dmitri Kovtun l-au otravit cu poloniu pe Litvinenko\', afirma raportul judecatorului britanic Sir Robert Owen, care mai arata ca \'operatiunea FSB (noul nume al KGB) a fost probabil aprobata de Patrusev (Nikolai Patrusev, atunci sef al FSB) si de presedintele Putin\'. Owen concluzioneaza: \'Pot spune ca, in general, membrii Administratiei Putin, inclusiv presedintele insusi, si FSB au avut motive sa actioneze impotriva lui Litvinenko ?i chiar sa-l ucida la finele anului 2006\'.

Autoritatile britanice au reactionat imediat dupa publicarea raportului, dar, confruntat cu solicitarile impunerii de noi sanctiuni Rusiei, premierul Cameron a declarat ca \'raportul e extrem de preocupant\', precizand ca guvernul are in vedere alte sanctiuni in contextul necesitatii conlucrarii cu Rusia in lupta contra Statului Islamic. Ministrul de Interne, Theresa May, a anuntat convocarea ambasadorului rus la Foreign Office pentru a i se transmite protestele guvernului britanic in aceasta afacere. De asemenea, a anun?at inghetarea averilor celor doua persoane considerate de Owen ca au contaminat cu Poloniu-210 ceaiul lui Litvinenko.

May a mai declarat ca Rusia a devenit \'mai autoritara, agresiva si nationalista\', o amenintare pentru securitatea europeana. Concluzia ca statul rus a fost probabil implicat in asasinarea lui Litvinenko (cetatean britanic), pe solul britanic, este extrem de ingrijoratoare, \'o violare flagranta a regulilor fundamentale ale dreptului international\'. Nu este o surpriza – a adaugat May – avand in vedere comportamentul Rusiei.

Opozant al lui Putin, Litvinenko a fugit din Rusia si s-a instalat in Marea Britanie in 1999. El a fost otravit cu poloniu radioactiv in 2006, la Londra, si pe patul mortii l-a acuzat pe presedintele Putin ca a comandat uciderea sa. Guvernul britanic a deschis o ancheta pentru elucidarea afacerii, ale carei concluzii au fost publicate joi, iar Rusia a reactionat imediat, denuntand o ancheta \'orientata politic\' si lipsita de transparenta.

O alta ancheta de anul trecut relevase deja implicarea a doi fosti agenti rusi in moartea lui Litvinenko si declarase asasinarea cu poloniu a fostului agent KGB \'un act fara precedent de terorism de stat\'. La 1 noiembrie 2006, Alexandr Litvinenko, 43 de ani, a avut o intalnire la Millenium Hotel, in centrul Londrei, cu doi fosti agenti rusi – Andrei Lugovoi (astazi deputat, in Duma Rusiei, al unui partid nationalist) si omul de afaceri Dmitri Kovtun – cu care a baut un ceai. In realitate, cei doi erau asasini platiti, aflati in solda Moscovei. In aceeasi seara s-a simtit rau si, trei saptamani mai tarziu, a murit intr-un spital londonez. S-a dovedit ca fusese contaminat cu Poloniu-210, substanta radioactiva deosebit de toxica si aproape nedetectabila. Intr-o scrisoare scrisa pe patul de spital, fostul agent rus l-a acuzat pe presedintele Vladimir Putin ca a comandat uciderea sa, ceea ce Moscova a negat mereu.

Cameron, sub presiune politica

Concluziile anchetei mor?ii lui Litvinenko, fostul agent KGB autoexilat in Marea Britanie, risca sa realimenteze tensiunile cu Moscova. Diplomatii britanici cer insistent premierului David Cameron sa dea dovada de retinere si sa nu lanseze noi sanctiuni economice impotriva Rusiei, desi raportul subliniaza responsabilitatea statului rus in moartea lui Litvinenko, agentul care obtinuse cetatenia britanica. Potrivit The Guardian, inalti diplomati au evidentiat interesele mai largi ale relatiilor anglo-ruse care cer o anume retinere, dar membrii Cabinetului din umbra vor face apel pentru impunerea de sanctiuni suplimentare Rusiei.

Semn al presiunii politice la care este supus Cameron privind sanctionarea Rusiei, liderul liber-democrat Tim Farron sustine ca responsabilii rusi ar trebui supusi unei interdictii de a intra in Marea Britanie si exclusi din sistemul bancar britanic. Farron face apel pentru o lege britanica de tip Magnitki, echivalentul legii americane care a impus interdictii de calatorie in SUA pentru responsabilii mortii lui Serghei Magnitki, un avocat anticoruptie care a decedat intr-o inchisoare ruseasca, in noiembrie 2009, in urma relelor tratamente. \'Otravind un om de-al lor pe solul britanic, guvernul rus a ignorat complet statul de drept atat in Marea Britanie, cat si la scara internationala\', a mai subliniat Farron.

Pre?edintele si mafia rusa

The Guardian precizeaza ca, in momentul mortii, Litvinenko lucra pentru MI6, agentia britanica de spionaj, in calitate de consultant, si furnizase agentilor britanici si omologilor lor spanioli informatii sensibile asupra mafiei ruse din Spania. Mafie care avea numeroase contacte cu inalti responsabili politici rusi. Totul ducea spre Cabinetul presedintelui si data din anii 1990, cand Vladimir Putin, adjunctul primarului din Sankt-Petersburg, Anatoli Sobciak, lucra in stransa legatura cu gangsterii. Intr-o saptamana sau doua, Litvinenko urma sa depuna marturie in fata unui procuror spaniol. In consecinta, Kremlinul ar fi depus eforturi frenetice pentru a-l ucide.

Oamenii Moscovei i-au dat lui Kovtun \'o otrava foarte costisitoare\', despre care, asa cum ii declarase unui prieten, ?tia foarte putine lucruri. Era vorba de Poloniu-210, izotop radioactiv rar, minuscul, invizibil, nedetectabil. Ingerat, este fatal. Poloniul luase nastere intr-un reactor nuclear din Urali si intr-o linie de productie din orasul Sarov. Un laborator secret al FSB, \'institut de cercetare\' al agentiei de spionaj.

Ca ofiter KGB in anii 1990, Litvinenko a fost socat sa descopere in ce masura crima organizata penetrase organele de securitate ale Rusiei. Opinia sa era ca ideologia criminala inlocuise ideologia comunista. A fost primul care a descris Rusia lui Putin ca un \'stat mafiot\', in care rolurile guvernului, crimei organizate si agentiilor de spionaj crescusera fara discernamant.  

Litvinenko, fugit din Moscova in 2000 si autoexilat in Marea Britanie, a devenit criticul cel mai virulent al lui Putin. Scriitor si jurnalist, din 2003 a fost angajat al MI6 ca expert in crima organizata rusa.

Telefoane pentru toate buzunarele- Click aici comenteaza /* (c)


(164 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Litvinenko, ucis la ordinul Kremlinului? | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.543377161026 seconds.