Miercuri, 13 Aprilie 2016 - 05:07 AM Aleg.RO: "Legea insolventei persoanelor fizice se va aplica din iunie"

Publicat de: ---

Bursa      *  Urmeaza votul din plenul Camerei Deputatilor
       Legea insolventei persoanelor fizice se va aplica de la intai iunie anul acesta, daca si plenul Camerei Deputatilor va vota la fel ca deputatii din Comisia Juridica .
     Deputatii juristi au stabilit ca aplicarea initiativei ce reglementeaza falimentul personal nu trebuie sa astepte pana la finalul anului in curs, asa cum a hotarat Guvernul, ci doar pana la 31 mai 2016.
     Ciprian Nica, vicepresedintele Comisiei Juridice din Camera Deputatilor, care este for decizional, ne-a declarat: "Senatul a respins Ordonanta prin care Executivul a prorogat Legea insolventei persoanelor fizice, dar noi am zis sa mai lasam un timp pentru aprobarea normelor metodologice si am votat ca legea sa intre in vigoare la intai iunie".
     Deputatul PSD Ana Birchall, initiatorul legii, a precizat, intr-un comunicat: "Este foarte bine ca astazi (n.r. ieri) colegele si colegii mei din Comisia Juridica, de disciplina si imunitati din Camera Deputatilor au dat un raport favorabil de adoptare pentru proiectul legislativ care res-pinge Ordonanta de urgenta a Guvernului prin care s-a prorogat termenul de intrare in vigoare a Legii insolventei persoanelor fizice. Inca din luna decembrie a anului trecut am sustinut ca aceasta ordonanta data in preajma Craciunului a fost o greseala. Legea insolventei persoanelor fizice trebuie sa intre in vigoare, astfel incat romanii sufocati de datorii sa aiba o alternativa viabila si moderna la impasul financiar in care se afla".
     In cadrul discutiilor din sedinta de ieri, deputatul PNL Ioan Cupsa a depus un amendament adoptat de Comisie, prin care a specificat ca termenul prorogarii devine 31 mai, iar legea va intra in vigoare de la 1 iunie, completeaza comunicatul de presa.
     Nefiind de acord nici cu acest termen de prorogare, Ana Birchall a mentionat ca a facut nenumarate demersuri si interpelari catre ANPC, Ministerul de Justitie si Guvern pentru ca normele metodologice de aplicare a legii sa fie elaborate in cel mai scurt timp, iar termenul de prorogare sa fie suspendat.
     Domnia sa a declarat: "Am adresat Guvernului o serie de interpelari atat anul trecut, cat si in acest an, prin care am solicitat urgentarea procesului de elaborare a normelor metodologice pentru legea insolventei persoanelor fizice. Contextul actual din societatea ro-ma-neasca, in care gasirea unor solutii viabile pentru cei sufocati de datorii intarzie sa apara, reclama respingerea proiectului de Ordonanta de urgenta pentru prorogarea termenului de intrare in vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice si elaborarea normelor in cel mai scurt timp. Sper ca dupa data de 31 mai, propusa de Comisia juridica din Camera Deputatilor, nimeni sa nu mai vina cu nicio scuza pentru ca aceasta lege sa nu intre in vigoare. (...)
     Ma astept ca si plenul Camerei Deputatilor sa dea un vot favorabil proiectului legislativ care respinge Ordonanta Guvernului de prorogare a termenului de intrare in vigoare a Legii insolventei persoanelor fizice. Votul de respingere a acestei ordonante de urgenta trebuie sa fie si un semnal pentru Guvern de a respecta termenele impuse de Parlament in procesul legislativ. Amanarea termenelor de intrare in vigoare a legilor ar trebui sa fie o exceptie, nu o regula. Avem nevoie de Legea insolventei persoanelor fizice cat mai curand, astfel incat debitorii de buna credinta, aflati in necaz financiar, sa poata sa fie ajutati si sa nu mai stea cu frica in san de teama ca isi pot pierde agoniseala de o viata sau ca pot fi executati silit".
     Chiar daca decizia Executivului de amanare a intrarii in vigoare a acestei legi va fi respinsa si in plenul forului decizional, initiativa legislativa nu va fi aplicabila fara normele metodologice, avertizeaza avocatul Gheorghe Piperea.
     Domnia sa ne-a precizat, recent: "Teoretic, daca Ordonanta de prorogare nu este aprobata de Parlament, legea ar trebui sa intre in vigoare, dar, practic, acest lucru nu va fi posibil, pentru ca in lege se fac o serie de trimiteri la normele metodologice de aplicare, acestea nefiind inca finalizate si aprobate.
     Printre altele, normele privesc modul de finantare si de constituire a comisiilor de insolventa, sursele de remunerare a membrilor comisiilor etc".
     Guvernul, in calitate de initiator al actului normativ de amanare a aplicarii legii, argumenteaza, in expunerea de motive, necesitatea prorogarii termenului de intrare in vigoare a initiativei prin faptul ca domeniul reglementat este complex si ca termenele pentru elaborarea normelor de aplicare a actului normativ si de infiintare a Comisiilor de insolventa la nivel central si teritorial sunt foarte scurte.
     Hotararea prin care vor fi constituite comisiile la nivel central si teritorial in vederea derularii procedurii insolventei persoanelor fizice a fost adoptata de Guvern, la inceputul anului in curs.
     Realizarea acestor comisii reprezinta una dintre etapele necesare implementarii Legii falimentului personal, potrivit lui Dan Suciu, purtatorul de cuvant al Guvernului.
     Conform acestuia, comisia de insolventa la nivel central va avea cinci membri titulari si cinci supleanti, numiti pentru un mandat de trei ani.
     Sedintele Comisiei de insolventa la nivel central se vor desfasura trimestrial sau ori de cate ori va fi nevoie, iar activitatea va fi sprijinita de catre un aparat tehnic format din sase angajati. Printre responsabilitatile principale pe care aceasta comisie le va avea se numara intocmirea si actualizarea listei administratorilor procedurii si lichidatorilor pentru procedura insolventei persoanelor fizice, precum si a evaluatorilor din corpul propriu, cel putin bianual; intocmirea criteriilor generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil si propunerea presedintelui sa publice anual criteriile actualizate. De asemenea, comisia va intocmi si va aproba criteriile pentru evaluarea nevoilor de locuit ale debitorilor si ale familiilor lor, formularul tipizat de cerere pentru deschiderea procedurii de insolventa pe baza de plan de rambursare, precum si alte formulare necesare pentru implementarea Legii; va elabora structura si curricula de formare profesionala a membrilor comisiilor de insolventa si a aparatului tehnic; va realiza ghiduri, studii si statistici privind aplicarea procedurilor prevazute de lege si va organiza actiuni si/sau campanii de informare a publicului.
     La nivel teritorial, vor fi constituite 42 de comisii de insolventa, formate din reprezentanti ai Ministrului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, Ministerului Finantelor Publice si Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor. Membrii comisiilor de insolventa la nivel teritorial vor urma cursuri de specializare in insolventa persoanei fizice si in alte domenii relevante pentru aplicarea acestei proceduri, in trei luni de la desemnare, precum si cursuri de formare continua.
     Amintim ca Executivul a motivat decizia de prorogare pentru un an a Legii insolventei persoanelor fizice prin faptul ca o parte din mecanismul de aplicare nu este inca pregatit si ca normele metodologice de implementare nu au fost adoptate.
     Comunicatul executivului din decembrie precizeaza ca neprelungirea termenului de intrare in vigoare a Legii nr.151/2015 ar determina imposibilitatea aplicarii procedurii administrative de insolventa pe baza de plan de rambursare si a procedurii simplicate de insolventa, in conditiile inexistentei, respectiv subdimensionarii structurilor administrative de implementare.
     La vremea respectiva, Dan Suciu a subliniat ca, desi "nu a dorit sa amane aplicarea legii, Guvernul a fost nevoit sa recurga la aceasta solutie, din cauza faptului ca etapele procedurale pentru punerea in practica a actului normativ nu au fost parcurse, iar normele metodologice nu au fost gata: "S-a ajuns in aceasta situatie deoarece niciunul dintre pasii prevazuti de lege nu a fost parcurs. (...) Erau termene foarte clare legate de acesti pasi".
     Deputatul PSD Ana Birchall a aratat in mai multe ocazii ca motivul amanarii intrarii in vigoare a legii este unul nefundamentat: "Pentru mine este de neinteles de ce institutiile cu atributii in elaborarea normelor metodologice nu au dus la indeplinire toti pasii ramasi, astfel incat Legea insolventei persoanelor fizice sa fie aplicata la termenul prevazut in lege, iar debitorii persoane fizice sa poata beneficia de toate beneficiile pe care le-am prevazut la redactarea proiectului de lege. Am facut mai multe interpelari la Guvern si la institutiile abilitate pentru a preintampina acest deznodamant, dar fara rezultat".
     Bogdan Pandelica, presedintele ANPC - institutia direct raspunzatoare de implementarea acestei legi -, considera ca realizarea comisiilor de insolventa, atat la nivel central, cat si la nivel local, "reprezinta un pas important in functionalitatea Legii Insolventei pesoanelor fizice". Seful Autoritatii care se ocupa cu protectia consumatorilor sustine ca exista termene clare si precise referitoare la modul de aplicare a reglementarilor din domeniu, incluse intr-un plan de actiune.
     "ANPC are sarcina sa prezinte Guvernului raportari trimestriale privind realizarea planului de masuri menit sa pregateasca intrarea in vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice. In functie de posibilitatile financiare ale fiecarui debitor si de timpul pe care il are la dispozitie acesta, el poate opta spre modalitati cat mai adecvate situatiei sale prezente. Important este sa existe pe piata instrumentele necesare care sa vina in sprijinul oamenilor aflati in situatii dificile", ne-a spus, recent, domnul Pandelica.
     Legea falimentului personal se adreseaza debitorilor care nu-si mai pot plati ratele la banci si prevede o perioada de derulare de cinci ani.
     Printre altele, prevederile vizeaza si faptul ca persoanele care isi declara falimentul personal sunt protejate de executarea silita. Totodata, in lege este prevazut ca imprumutatii, inclusiv cei care deja au fost executati silit, sa poata solicita eliberarea de datorii reziduale.
     Legea insolventei persoanelor fizice a provocat controverse inca de la inceput, unii specialisti fiind de parere ca, de fapt, aceasta va ingreuna foarte mult viata consumatorilor, ale caror cheltuieli vor fi verificate de un administrator judiciar.
     Initiativa a fost promulgata de presedinte in 18 iunie 2015. 

     ARB: "Prin aplicarea acestei legi vor fi evitate hazardul moral si consecintele negative"
     Asociatia Romana a Bancilor (ARB) saluta decizia Comisiei Juridice, care ar putea conduce la intrarea in vigoare mai devreme cu sapte luni a Legii 151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice, se arata intr-un comunicat de presa.
     Reprezentantii ARB mentioneaza: "Debitorii de buna credinta care intampina dificultati financiare pot opta pentru instituirea unei proceduri colective pentru redresarea situatiei lor financiare prin stingerea datoriilor, conform Legii 151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice. In procedura insolventei se suspenda executarea silita si se stopeaza calculul de dobanzi/penalitati. Avantajul major al legii privind procedura insolventei persoanelor fizice fata de legea privind darea in plata este ca dupa insolventa debitorul persoana fizica de buna credinta poate ramane in posesia bunului imobil care este adus in garantie la creditul angajat, pe cand darea in plata inseamna pierderea locuintei de familie/terenului. In cadrul procedurii de insolventa pe baza de plan de rambursare a datoriilor, debitorul ramane cu garantiile in proprietate daca respecta planul de rambursare ce prevede acoperirea a cel putin 50% din valoarea totala a creantelor. Instanta poate dispune ca debitorul sa fie eliberat de datorii in cadrul procedurii judiciare de insolventa prin lichidare de active, dupa lichidarea de active si efectuarea de plati catre creditori".
     Asociatia Romana a Bancilor sustine ca, prin aplicarea insolventei persoanelor fizice, vor fi evitate "hazardul moral si consecintele negative", atat pentru consumatori, cat si pentru sistemul bancar si economie.

   


(204 )

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Bursa

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Bursa:

"Legea insolventei persoanelor fizice se va aplica din iunie" | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.