Joi, 07 Iulie 2016 - 06:13 AM Aleg.RO: Legea privind alesii locali condamnati cu suspendare este neconstitutionala, a decis Curtea Constitutionala/ Decizia privind dezincriminarea conflictului de interese, amanata pentru 13 septembrie

Publicat de: ---

curierulnational

Curtea Constitutionala a decis, cu unanimitate de voturi, sa admita sesizarea facuta de presedintele Klaus Iohannis la legea privind statutul alesilor locali, astfel incat cei condamnati cu suspendare isi vor pierde si ei mandatul, la fel ca cei care sunt condamnati cu executare .

”O singura decizie am luat astazi, in unanimitate, aceea de a admite sesizarea presedintelui cu privire la legea 393/2004, pe care am declarat-o in totalitate neconstitutionala. Am avut in vedere ca s-a creat un regim discriminatoriu si ca solutia pe care a ales-o Parlamentul ar fi deturnat scopul legiuitorului, acela de a apara integritatea, responsabilitatea functiei de ales local. Suspendarea este tot o forma de executare a pedepsei. S-ar fi creat inechitati”, a declarat Valer Dorneanu, presedintele interimar al Curtii Constitutionale.

Presedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constitutionala cu privire la legea statutului alesilor locali care prevede ca cei care au fost condamnati cu suspendare pentru fapte de coruptie nu isi pierd mandatul.

/* (c)AdOcean 2003-2016, thinkdigital_ro.mediafax.ro.mfax_politic.640x160_adtext */ ado.slave('adoceanthinkdigitalrormipfomkid', {myMaster: 'rdSQfzL9Nw72omxcthT1CcrUDlMDKdsjAzX7YKd_VCf.p7' });

Presedintele a sesizat judecatorii Curtii Constitutionale a Romaniei in legatura cu legea privind statulul alesilor locali potrivit careia primarii, consilierii locali si judeteni care au fost condamnati pentru fapte de coruptie, cu suspendare, isi pot pastra mandatul, seful statului argumentand ca actul normativ contravine Legii fundamentale, jurisprudentei CCR, dar si principiilor statului de drept.

"Noua optiune a legiuitorului este conjuncturala, nu ia in considerare un interes social real si vine in contradictie cu valorile sociale ocrotite prin lege. In opinia noastra, a permite unei persoane care a adus atingere unei valori sociale ocrotite de legea penala si cu privire la care instanta a considerat ca prezinta un pericol social sa continue exercitarea mandatului de ales local nu este de natura sa asigure exercitarea functiilor si demnitatilor publice in coordonatele statului de drept", se arata in sesizarea inaintata CCR.

De asemenea, Iohannis mai sustine ca legea aduce atingere luptei anticoruptie.

Sesizarea CCR a fost ultima cale de atac, dupa ce Parlamentul a respins cererea presedintelui de reexaminare a actului normativ.

Curtea Constitutionala a Romaniei a amanat miercuri o decizie privind dezincriminarea conflictului de interese pentru sedinta din 13 septembrie.

Legea care prevede ca alesii care si-au angajat rudele la cabinetul parlamentar inainte de 21 august 2013 nu pot fi acuzati de conflict de interese a fost atacata la CCR de 98 de deputati de la PSD, UDMR, minoritati, plus un reprezentant PNL. Adresa de inaintare a sesizarii de neconstitutionalitate a fost semnata de liderul deputatilor PSD, Florin Paslaru, in conditiile in care proiectul a fost initiat de actualul presedinte interimar al Camerei Deputatilor din partea PSD, Florin Iordache, si de deputatul UDMR Marton Arpad, fiind votat, aproape in unanimitate, de parlamentari de la toate partidele.

Unul dintre motivele invocate de semnatarii sesizarii este acela ca legea ''ar putea conduce la un conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament si Inalta Curte de Casatie si Justitie'' deoarece actul normativ introduce el insusi o interpretare cu privire la conflictul de interese.

Un al doilea motiv invocat de autorii sesizarii de neconstitutionalitate este ca legea ''are efecte retroactive incalcand principiul neretroactivitatii legii consacrat de prevederile art. 15 alin. 2 din Constitutia Romaniei: <<Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile >>''.

De asemenea, in textul sesizarii se mai precizeaza: ''(Legea, n.r.) asigura o clauza de impunitate retroactiva fiind o <<subtila dezincriminare retroactiva, o veritabila amnistie>> pentru parlamentarii care au angajat rude inainte de data la care a intrat in vigoare aceasta interdictie prevazuta de art. 38 alin (11) din legea nr. 96/2006 privind statutul deputatilor si al senatorilor, acestia nemaiputand fi trasi la raspundere juridica penala si civila''.

Citeste si: Premierul Ciolos: Guvernul a sesizat din nou la CCR legea privind pensiile alesilor locali Citeste si: Iohannis a atacat la CCR legea care stabileste ca alesii locali condamnati cu suspendare nu-si pierd mandatul

 

/* (c)AdOcean 2003-2015, thinkdigital_ro.mediafax.ro.mfax_politic.624x30_text_final art */ ado.slave('adoceanthinkdigitalrotlppdvnoaf', {myMaster: 'rdSQfzL9Nw72omxcthT1CcrUDlMDKdsjAzX7YKd_VCf.p7' }); /* (c)AdOcean 2003-2015, thinkdigital_ro.mediafax.ro.mfax_politic.600x152_up_300x250_560x152_final art */ ado.slave('adoceanthinkdigitalrowkijqxdkqk', {myMaster: 'rdSQfzL9Nw72omxcthT1CcrUDlMDKdsjAzX7YKd_VCf.p7' });


(1856 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Curierul Național

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Curierul Național:

Legea privind alesii locali condamnati cu suspendare este neconstitutionala, a decis Curtea Constitutionala/ Decizia privind dezincriminarea conflictului de interese, amanata pentru 13 septembrie | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.73723816871643 seconds.