Vineri, 09 Septembrie 2016 - 05:22 AM Aleg.RO: "Pana si femeia de serviciu de la Finante este revoltata de minciunile tehnocratilor!"

Publicat de: ---

Bursa      * "Linistiti-i dvs . pe Dragu&Co! Confirmati-le ca eu v-am dat proiectele. Eu, la randul meu, le-am primit de la femeia de serviciu din MFP!"
     * "Majoritatea specialistilor din ANAF sunt siderati de nepriceperea tehnocratilor"
     * "80% din nerealizarile la colectare sunt cauzate de marii contribuabili"
     * "Sistemul informatic ANAF poate colapsa in orice moment"
     * "Mai marii MFP sunt puternic conectati la interesele marilor firme de consultanta, ale firmelor fostilor angajati MFP sau la lobby-ul politic"
     * "Le plang de mila celor care vor guverna din 2017 incolo!"
     * (Interviu cu domnul Gelu Diaconu, fost sef al ANAF)
         Gelu Diaconu, fostul sef al ANAF, a sustinut in nenumarate randuri ca actuala conducere a Ministerului Finantelor nu publica datele lunare privind sumele adunate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), intrucat gradul de colectare este foarte mic.
       De asemenea, Gelu Diaconu i-a acuzat, in acest an, pe ministrul Finantelor, Anca Dragu, si pe secretarul de stat Gabriel Biris ca ancheteaza si ameninta angajatii pentru ca acestia nu vor sa ascunda esecul colectarilor Fiscului.
       Ieri, secretarul de stat Gabriel Biris a demisionat, dupa scandalul mediatic legat de o eventuala modificare a Codului Fiscal.
       Ministrul Finantelor Publice, Anca Dragu, a cerut, la inceputul acestui an, demisia presedintelui ANAF, Gelu Stefan Diaconu, si a vicepresedintelui ANAF, Mihai Gogancea-Vatasoiu, dupa ce acestia au fost pusi sub acuzare de catre DNA in dosarul deputatilor Madalin Voicu si Nicolae Paun.
       Domnul Gelu Diaconu a avut amabilitatea sa ne acorde un interviu in care ne-a explicat punctul sau de vedere cu privire la activitatea ANAF, respectiv a Ministerului Finantelor.

       Reporter: Stimate domnule Gelu Diaconu, sustineti ca actuala conducere a Ministerului Finantelor Publice, respectiv a ANAF este pe punctul sa produca un dezastru ireparabil. La ce va referiti cand spuneti "dezastru ireparabil"? De ce credeti ca actuala conducere ANAF/MFP nu reuseste sa realizeze colectarea suficienta pentru acoperirea cheltuielilor din reducerea TVA?
     Gelu Diaconu: Este un fapt aproape cert ca anul 2016 din punct de vedere al administrarii fiscale este un an complet pierdut. Majoritatea specialistilor din ANAF sunt siderati de nepriceperea tehnocratilor. Propaganda ONG-ista si presa aservita nu vor putea sa mai ascunda mult timp gunoiul sub pres. Va enumar:
     - blocarea reformei administrarii marilor contribuabili si sustinerea in functiile de conducere de acolo a unor persoane de proasta factura;
     - lipsa oricarei achizitii de hard si soft-ware la Directia Generala de Tehnologie a Informatiei care si asa era vaduvita si in acelasi timp excedata de sarcinile uriase pe care le au (sistemul informatic ANAF poate colapsa in orice moment, iar oamenilor de acolo le-ar trebui ridicata cate o statuie);
     - nerealizarea noului Sistemului Informatic de Administrare a Creantelor (SIAC) fara de care totul va fi compromis in activitatea ANAF, inclusiv programul cu Banca Mondiala;
     - blocarea totala a investitiilor in conditiile in care in zona Bucuresti-Ilfov situatia este de-a dreptul catastrofala si in acest an trebuiau realizate in mare parte obiective de investitii majore (reparatii capitale si cladiri noi);
     - imixtiunea neincetata a "fratilor mai mari" din MFP in activitatea ANAF, in conditiile in care a devenit un truism faptul ca mai marii MFP sunt puternic conectati la interesele marilor firme de consultanta, ale firmelor fostilor angajati MFP sau la lobby-ul politic;
     -blocarea practic, pana acum 2-3 luni, a activitatii Antifraudei in executarea actiunilor de control operativ;
     -promovarea unor nulitati profesionale in functii de maxima importanta;
     -intarziere majora in realizarea programului cu Banca Mondiala etc, etc.
     Toate acestea si multe altele pe care le-am semnalat in spatiul public au influentat decisiv capacitatea administrativa ANAF, iar "rezultatele", asa cum ma asteptam, nu au intarziat sa apara: o performanta sub orice critica in colectare. Solutia tehnocrata la toate acestea? Propaganda. Interviuri aranjate. Conferinte si seminarii cu "crema" consultantilor. Si, nu in ultimul rand, ascunderea cifrelor lunare ale colectarii!!!
     Reporter: Cum comentati faptul ca MFP a anuntat ca statul a redus ritmul de crestere a cheltuielilor in iulie, pentru a face fata scaderii incasarilor la buget? In iulie, deficitul bugetului general consolidat al statului s-a redus la mai putin de jumatate fata de finalul primului semestru, coborand la 1,74 miliarde lei (0,2% din PIB).
     Gelu Diaconu: Pai asta se va intampla pana la sfarsitul anului: reducerea cheltuielilor bugetare, in principal la investitii si bunuri si servicii. Cat timp colectarea va inregistra aceeasi tendinta mi-e teama sa nu se treaca la urmatoarea etapa, adica cresterea taxelor sau anularea relaxarii fiscale prevazuta a intra in vigoare in 2017. De aceasta ultima chestiune sunt aproape sigur.
     Reporter: La cat credeti ca se va ridica deficitul bugetar la finalul anului?
     Gelu Diaconu: Se vor incadra in tinta de deficit programata pe seama nerealizarii cheltuielilor. Le plang insa de mila celor care vor guverna din 2017 incolo!
      Reporter: Cum comentati actuala situatie de la ANAF? Oamenii pleaca, incasarile la buget nu se mai fac etc.
     Puteti sa ne dati detalii despre ce ati scris, recent, pe FB:
     "- vama este «data pe mainile» unui bezmetic care intruchipeaza incompetenta in stare pura;
     - inspectia fiscala este inhibata continuu in actiunile ei de criticile publice ale «avocatilor de profesie si pe bani multi», gen domnul Biris care inca nu s-a hotarat daca este demnitar al statului roman sau consultantul clientilor firmei domniei sale;
     - Antifrauda a ajuns o producatoare de hartii de justificare (de teama infiltratilor DNA) in dauna actiunilor hotarate in zonele care colcaie de evaziune;
     - in zona administrarii fiscale propriu-zise sunt promovate doar persoane agreate de marile firme de consultanta fiscala".
     Gelu Diaconu: Sunt constatarile mele bazate pe informatii certe din interiorul ANAF si pe o foarte buna cunoastere a situatiei si "personajelor" de acolo. Nu merita detaliate. In schimb trebuie sa recunoasteti ca tot ceea ce v-am prevenit ca se va intampla, din pacate, s-a intamplat. Iar "rescrierea" Codului fiscal si a celui de procedura este nec plus ultra. La ora discutiei noastre (joi, 8 sept, dimineata) e mare ancheta in MFP pentru prinderea vinovatului care a transmis la presa cele doua proiecte de OUG. Linistiti-i dumneavoastra pe Dragu&Co! Confirmati-le ca eu v-am dat proiectele. Eu, la randul meu, le-am primit de la femeia de serviciu din MFP. Pana si aceasta este revoltata de minciunile tehnocratilor!!
     Reporter: Cum comentati raportul recent dat de FMI despre activitatea ANAF?
     Gelu Diaconu: Trebuie sa va fac un scurt istoric pentru ca aceasta chestiune este extrem de importanta. In procesul de reforma al ANAF, demarat in baza unui memorandum aprobat de Guvernul Ungureanu (culmea este ca exista multi "ungureni" care astazi il contesta) au fost cateva etape principale:
     -2013- reorganizarea in profil regional a unitatilor de administrare fiscala si demararea programului de modernizare cu Banca Mondiala;
     -2014- operationalizarea la o capacitate optima a Antifraudei;
     In anul 2015 am initiat mai multe discutii cu factori de decizie politica si nu numai privind reorganizarea Directiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili. A existat o opozitie inversunata la a schimba ceva in aceasta zona. Si atunci am recurs la o stratagema. Am solicitat o misiune de audit de la FMI pe aceasta tema. Raportul prezentat de FMI in zilele din urma este tocmai consecinta acelei misiuni de audit desfasurate atunci. Concluziile discutate cu echipa de specialisti FMI, fosti profesionisti ai fiscului cu cariere extrem de solide, au confirmat toate hibele cunoscute mie din cadrul acestei activitati. In aceasta zona, din cauza MFP si a Curtii de Conturi, suntem cu cincizeci de ani in urma administratiilor fiscale moderne! Vreti un exemplu? La noi o inspectie fiscala pe tva de frica Curtii de Conturi si a procurorilor dureaza sase luni in medie, in tarile civilizate cateva ore!
     Am stabilit impreuna cu echipa FMI un set de masuri pe termen scurt (reducerea numarului de contribuabili din portofoliu la circa 1500, sediu nou cu birotica si logistica adecvata, atribuirea de personalitate juridica DGAMC, organigrama cu functionalitati asemanatoare administratiilor europene performante si cu alocari importante de resurse umane suplimentare, demararea unui program de instruire profesionala consistent, schimbarea managementului la varf etc). Am dus la indeplinire masurile stabilite pana la 1 februarie anul curent... Din clipa in care m-am atins de unele persoane care zac acolo pe functii de conducere de multi ani de zile...totul a luat foc. Dupa care a intervenit DNA-ul...poate nu este chiar o coincidenta!! O sa dezvolt subiectul intr-o carte pe care am de gand sa o scriu.
     Asadar, raportul in cauza radiografiaza situatia la inceputul anului 2015. Informatia cuprinsa in acest raport este perimata. Insa de la plecarea mea din ANAF ar fi trebuit sa urmeze o alta misiune de audit a FMI care sa se concentreze pe modificarea cadrului legislativ (eliminarea imixtiunii Curtii de Conturi in activitatea de inspectie fiscala, caz unic in lumea civilizata ceea ce se intampla in Romania!), operationalizarea unitatii de analiza de risc, specializarea echipelor de inspectie fiscala pe domenii ale activitatii economice si demararea programului de monitorizare voluntara a primilor 100 agenti economici. Nu s-a mai intamplat nimic de atunci...
     Intre timp a aparut tandemul Dragu& Biris cu propria lui "viziune" asupra administrarii fiscale. Adica s-a ales praful!!! Consecinta? 80% din nerealizarile la colectare sunt cauzate de marii contribuabili. Sa nu uit: persoanele vinovate de ani buni de aceasta stare de lucruri au revenit in functiile de conducere la 48 de ore dupa ce am fost aruncat eu in ghearele DNA-ului atoatestiutor...
     Reporter: Va multumesc! 

     Fondul Monetar International (FMI) recomanda Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) sa modifice criteriile de selectie a contribuabililor administrati de Directia Mari Contribuabili (DMC), astfel incat principalul criteriu sa fie nivelul cifrei de afaceri, si sa asigure salarii competitive angajatilor cheie. Recomandarile sunt cuprinse in "Raportul de asistenta tehnica privind Imbunatatirea Administrarii Riscului de Conformare pe care il prezinta Marii Contribuabili", care a fost intocmit in urma vizitei expertilor Fondului Monetar International, din 7-21 aprilie 2016, pe baza datelor valabile in septembrie 2015.
     Raportul precizeaza: "Repartizarea contribuabililor la DMC se realizeaza incorect. DMC se straduieste sa administreze 2.392 de contribuabili ce genereaza sub 50% din veniturile fiscale totale colectate de ANAF. O selectare mai buna (bazata pe cifra de afaceri a contribuabililor) ar genera 1.200 - 1.400 de contribuabili la DMC, ce ar insuma pana la 60% din veniturile totale. (...) Criteriile ar trebui sa se aplice contribuabililor din intreaga tara si ar trebuie sa reprezinte principalul mecanism de a stabili daca un contribuabil este in portofoliu sau in afara lui".
     In plus, pe termen scurt, FMI sustine ca ANAF ar trebui sa mentina sau chiar sa majoreze numarul de angajati ai DMC, chiar daca prin aplicarea noilor criterii populatia administrata de DMC (angajatii companiilor din portofoliu-n.r.) s-ar putea reduce semnificativ. "Chiar daca aceasta populatie se va reduce, importanta ei, din punct de vedere al veniturilor ce trebuie protejate, va creste", se mentioneaza in documentul citat de Agerpres.
     Totodata, personalul Directiei ar trebui instruit prin cursuri de pregatire profesionala, inclusiv prin programe de schimb cu administratiile fiscale avansate. FMI considera ca este vital ca personalul DMC sa fie foarte bine pregatit, ca sa poata face fata omologilor lor din firmele de contabilitate.
     De asemenea, procedurile de rambursare a TVA (analiza riscurilor si control) ar trebui revizuite pentru a reduce utilizarea excesiva a resurselor de control.
     O alta recomandare a FMI sustine eliminarea din legi si reglementari a mai multor prevederi precum obligatia ANAF de a controla contribuabilii strict din ratiuni legate de prescriere, raspunderea personala pe care o au inspectorii de control si alte categorii de angajati pentru nerealizarea veniturilor si a obligatia inspectorilor de control de a examina toate perioadele fiscale ce s-au scurs de la data ultimului control fiscal.
     Pe termen mediu (1 - 3 ani), FMI recomanda ANAF sa asigure pentru DMC o cladire corespunzatoare, mijloace de transport suficiente si instrumente tehnice moderne adecvate, pentru realizarea de controale fiscale electronice.
     In acelasi timp, FMI solicita "asigurarea de salarii competitive la nivelul domeniului de activitate, pentru directorii si personalul cheie al DMC, in mod special pentru inspectorii de control, departamentul juridic si expertii ȚI, pentru a atrage si pastra personalul cu calificari si competente exceptionale".

   


(179 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Bursa

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Bursa:

"Pana si femeia de serviciu de la Finante este revoltata de minciunile tehnocratilor!" | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.75894999504089 seconds.