Miercuri, 02 Noiembrie 2016 - 05:40 AM Aleg.RO: Comisiile de buget si munca au adoptat raportul cu majorarile salariale in educatie si sanatate VIDEO UPDATE

Publicat de: ---

romanialibera

Comisiile de munca si buget din Camera Deputatilor au adoptat, marti, raportul la Legea de adoptare a OUG 20/2016, prin care aproba majorari salariale si de sporuri in sanatate si educatie, in medie cu 15% . Votul final va fi dat saptamana viitoare in plenul Camerei Deputatilor. 

Foto: Romania TV

UPDATE Deputatii din Comisiile de buget si de munca au continuat marti sa voteze noi amendamente la Ordonanta 20/2016 referitoare la salarizarea din sectorul bugetar, multe dintre amendamente fiind anexate la cele votate deja luni seara, care prevad includerea unor noi categorii de personal din educatie si sanatate beneficiare de majorari sau sporuri salariale.

In sistemul gradatiilor de merit va fi inclus, alaturi de personalul didactic de predare, si personalul de predare si cercetare din universitati, precum si cel auxiliar din invatamant si asimilat acestuia, in care este inclus si personalul din Bibliotecile Centrale Universitare, conform unui amendament propus Anton Hadar, presedinte Federatia Nationala Sindicala "Alma Mater". Sursa de finantare este "bugetul de stat".

"Daca vreti sa ne tineti la nivel de zece clase, se darama tara. Stam asa intr-o stare de letargie, cu oameni mai putin pregatiti, dar care sunt multumiti. Impactul bugetar este infim", a fost unul dintre argumentele initiatorului.

Comisiile de munca si buget din Camera Deputatilor au adoptat, marti, raportul la Legea de adoptare a OUG 20/2016, prin care aproba majorari salariale in sanatate si educatie, in medie cu 15%, potrivit news.ro. Raportul comisiilor a fost adoptat in unanimitate, in conditiile in care la sedinta au participat doar parlamentari de la PSD, ALDE si minoritati.

Proiectul va merge si la Comisia juridica, iar apoi va ajunge in plenul Camerei Deputatilor, care este for decizional.

Un schimb dur de replici a avut loc in timpul discutiilor de la comisiile de munca si buget din Camera Deputatilor, intre reprezentantul Ministerului Muncii si membrii comisiei. Deputatii i-au cerut reprezentantului Guvernului, Iolanda Staniloiu, sa iasa afara din comisie din cauza atitudinii. 

Deputatii din Comisiile de munca si buget au adoptat luni seara, la capatul a cinci ore de dezbateri aprinse, mai multe amendamente la Legea de adoptare a OUG 20/2016 care prevede majorari salariale pentru angajatii Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, personalul din invatamant, precum si sporuri pentru medici, desi ministrul Muncii, Dragos Pislaru, s-a impotrivit si i-a avertizat ca acest lucru inseamna un efort de 4 miliarde de lei anual de la bugetul de stat.

Potrivit amendamentelor adoptate de cele doua comisii prin votul PSD-ALDE-UDMR, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de incadrare de care beneficiaza personalul din aparatul propriu al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate se majoreaza cu 25 % fata de nivelul acordat pentru luna august 2016. Salariile se vor majora efectiv incepand cu 1 decembrie 2016.

Totodata, deputatii au stabilit ca sporurile pentru cadrele medicale sa fie calculate la baza salariala din anul respectiv, nu la nivelul din 2009.

Acest amendament, propus de cei de la Sanitas si care reprezinta practic motivul pentru care cadrele medicale se afla in greva, a incins spiritele in cadrul comisiei intre reprezentantii PSD si ministrul Muncii, Dragos Pislaru.

Un alt amendament adoptat de cele doua comisii se refera la un spor de 10-25% din salariul de baza proportional cu timpul efectiv lucrat si calculat in functie de numarul elevilor sau al studentilor practicanti pentru personalul didactic desemnat sa conduca si sa realizeze practica pedagogica pentru pregatorea educatorilor si invatatorilor, institutorilor si profesorilor.

De asemenea, se va acorda un spor de 7%, 10% si 15% din salariul de baza pentru personalul didactic care asigura predarea simultana la doua, trei sau patru clase de elevi.

Totodata, a fost aprobata o indemnizatie de pana la 20% din salariul de baza pentru personalul didactic calificat si personalul didactic de conducere care isi desfasoara activitatea in localitati izolate.

Un alt amendament adoptat in cadrul Comisiilor reunite de munca si buget din Camera Deputatilor prevede ca incepand de la 1 ianuarie salariile de baza ale personalului din invatamant, existente in plata la 20 decembrie 2016, se majoreaza in medie cu 15%.

In plus, angajatilor din sistemul de asistenta sociala li se vor mari salariile in medie cu 15%, potrivit unui alt amendament adoptat.

Dacian Ciolos critica maririle salariale propuse de Comisiile de buget-finante din Parlament pentru mai multe categorii din Sanatate si Educatie. Premierul spune ca impactul bugetar este prea mare si, neexistand resurse in buget, se vor taia din nou bani de la investitii.

CITESTE SI: Sanitas: Protestele din sanatate, suspendate temporar. Ministerul Sanatatii a depus actiune in instanta impotriva grevei


(145 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Comisiile de buget si munca au adoptat raportul cu majorarile salariale in educatie si sanatate VIDEO UPDATE | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.53851509094238 seconds.