Miercuri, 04 Ianuarie 2017 - 06:09 AM Aleg.RO: Trecutul Olgutei Vasilescu, propusa ca ministru al Muncii: a declarat ca ar putea organiza un razboi civil contra presedintelui Iohannis

Publicat de: ---

adevarul

Proaspat propusa pentru functia de ministru al Muncii, Olguta Vasilescu (PSD), primarita Craiovei si deputat in Parlamentul Romaniei (mai are cateva zile la dispozitie pentru a decide la care dintre functii renunta), are un trecut controversat, presarat cu declaratii incendiare, dar si cu probleme cu legea (este vizata de un foarte stufos dosar instrumentat de DNA) .

Bunaoara, in martie 2016, Lia Olguta Vasilescu a provocat rumoare atunci cand l-a insultat pe Presedintele Romaniei. Vasilescu a spus despre Iohannis ca este „infatuat” si „mut”.

„Ultimele postari cred ca i-au deranjat foarte tare pe simpatizantii nemtalaului, care mi-au umplut peretele privat de injuraturi. Astfel, am putut constata cu cine voteaza analfabetii, fiindca unul nu a nimerit o fraza corecta din punct de vedere gramatical. :))) Vai de voi!... Cat ati mai muncit o noapte intreaga... Uite ce infatuat! V-am spus eu ca, decat sa deschida gura sa dea perle, mai bine mut...", a scris Lia Olguta Vasilescu pe pagina personala de Facebook.

Ironica dupa alegerile prezidentiale

Pe data de 17 noiembrie 2014, pe pagina personala de Facebook, Lia Olguta Vasilescu a postat urmatorul mesaj, dupa ce Victor Ponta a pierdut alegerile:

„Va cer iertare, doljeni care ati votat 60 la suta Victor Ponta, ca nu mai am curajul sa demolez stadionul Oblemenco, pentru a construi unul nou!... Poate se va construi la Sibiu sau mai stiu eu unde... Mi-e greu sa cred ca va fi in Oltenia... Azi nu mai am curaj sa va spun ca promisiunea mea se va implini... Asteptam Diaspora acasa dupa ce si-a luat tara inapoi si locurile de munca promise, astfel incat somajul sa fie zero, ca la Sibiu... Noi punem la dispozitie terenul gratis si lipsa taxelor si impozitelor locale. Am inteles ca investitorii vin la pachet cu Johannis. Ii asteptam!”, a postat pe pagina de Facebook Lia Olguta Vasilescu.    Primarul orasului a fost deranjat de mitingul la care au participat craiovenii solidari cu romanii din afara tarii, care nu au putut vota pe 2 noiembrie, la primul tur al alegerilor prezidentiale. „Toate televiziunile sunt in delir ca au iesit 2.000 de insi in strada. Asa, si? Maine suntem capabili sa strangem 20.000, fara probleme, doar la Craiova. O facem si noi? Facem razboi civil sau il convinge cineva pe mutu ala sa iasa la dezbatere, sa il vada lumea ce are in cap?", a comentat reprezentanta PSD Craiova mitingul de solidaritate al craiovenilor, cu romanii din diaspora care nu au putut vota. Klaus Iohannis a fost insultat prin mai multe mesaje de Lia Olguta Vasilescu: „Iohannis, lasule, iesi la dezbatere! Disputele electorale nu trebuie transate in strada, punand in pericol copii nevinovati, pe care ii platesti cu 50 de lei! Glasuieste ceva, necuvantatorule!”. Primarul orasului Craiova, Lia Olguta Vasilescu (PSD), a fost retinut in data de 20 martie a anului trecut de procurorii DNA. Edilul a fost acuzat de patru infractiuni de luare de mita, de trei infractiuni de folosirea autoritatii sau influentei in scopul obtinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite si de spalare de bani. Ulterior, in 15 decembrie 2016, Tribunalul Bucuresti a decis ca dosarul primarului Craiovei sa se intoarca la Directia Nationala Anticoruptie.

Olguta Vasilescu, scurta biografie

Lia Olguta Vasilescu (42 ani), primarul municipiului Craiova, a fost aleasa si deputat in circumscriptia electorala nr.17 Dolj la scrutinul electoral din 11 decembrie. Politiciana s-a nascut la 18 noiembrie 1974, in Craiova.

A absolvit Facultatea de Litere si Istorie din Craiova, specializarea romana-italiana, in anul 1997 si Colegiul National de Aparare in anul 2001. Este doctorand in sociologie la Universitatea din Bucuresti.

In perioada 1997 - 1998 a fost redactor la cotidianul Cuvantul Libertatii din Craiova, apoi sef departament Investigatii-Ancheta si redactor sef-adjunct la acelasi ziar.

La doar 17 ani, Lia Olguta Vasilescu era membru fondator Partidul Romania Mare, iar in 1993 a devenit presedintele organizatiei de tineret Romania Mare din Dolj. In perioada 2000-2004 a fost purtator de cuvant al PRM si, din anul 2000, presedintele Organizatiei de Tineret Romania Mare si membru in Biroul Permanent al PRM.

A facut parte din delegatiile Parlamentului Romaniei la Parlamentul European, Adunarea Parlamentara a OSCE, Adunarea Parlamentara a Uniunii Europei Occidentale.

In legislatura 2000-2004 a fost deputat PRM de Dolj, membru in Comisia pentru cultura, arte, mijloace de informare in masa. In 2004 a obtinut un nou mandat de deputat, insa, la sfarsitul anului 2007, a demisionat din PRM si s-a inscris in PSD.

A fost senator in legislatura 2008-2012, pana in luna iunie, cand a demisionat din Parlament, dupa ce a castigat Primaria Municipiului Craiova. 

In actualul Parlament, Lia Olguta Vasilescu, deputat PSD de Dolj, este membru in Comisia pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala.


(228 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Trecutul Olgutei Vasilescu, propusa ca ministru al Muncii: a declarat ca ar putea organiza un razboi civil contra presedintelui Iohannis | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.79504108428955 seconds.