Miercuri, 05 Aprilie 2017 - 05:34 AM Aleg.RO: Cum au desfiintat deputatii conflictul de interese. „O ruda geniala in dauna unui prostalau care nu ti-e ruda nu e conflict de interese“

Publicat de: ---

adevarul

Deputatii din Comisia Juridica au hotarat, marti, imblanzirea regimului conflictului de interese prevazut in Codul Penal, la articolele 301, dar si 308 . Mai mult, acestia au inlocuit denumirea titlului de „conflict de interese” cu titlul de „Folosirea functiei pentru favorizarea unei persoane“.

Proiectul de lege, initiat de mai multi parlamentari ai PSD si UDMR in 2014, voia, oficial, clarificarea problematicii conflictului de interese. De fapt, intentia proiectului a fost dezincriminarea unor fapte penale. Concret, deputatul UDMR Marton Arpad, cel care a gandit proiectul, ar fi vrut ca functionarii care emiteau sau aprobau acte normative, care, ulterior, se dovedeau a fi cu probleme de legalitate, sa nu poata fi acuzati de abuz in serviciu. Spre exemplu, daca intentia lui Marton Arpad s-ar fi transformat in lege, Elena Udrea ar fi scapat de acuzatia de abuz in serviciu, pentru care tocmai a fost condamnata in prima instanta in Dosarul Gala Bute. De asemenea, Marton Arpad si-ar mai fi dorit ca functionarii publici care isi angajau rudele sau ofereau sporuri fara o motivatie legala sa nu poata fi incadrati la conflict de interese sau abuz in serviciu. Demersul lui Marton Arpad a mai fost ponderat de alesii PSD, care au optat pentru cateva modificari mai putin scandaloase, dar care tot afecteaza regimul conflictului de interese.

Daca alegi o ruda geniala care a luat Premiul Nobel in dauna unui prostalau care nu e ruda cu tine, evident ca nu e niciun conflict de interese. Eugen Nicolicea, deputat PSD

Astfel, noua forma a articolului 301, alineatul (1), cel care trata subiectul conflictului de interese, este:  „Fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, a indeplinit un act prin care s-a obtinut un folos patrimonial pentru sine, pentru sotul sau, pentru o ruda ori un afin pana la gradul II inclusiv, pricinuind prin asta un prejudiciu de interes public, se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica pe o perioada de 3 ani“.

Modificarile aduse la articolul initial sunt esentiale fiind introdusa in articol precizarea „prejudiciului de interes public“ si interzicerea ocuparii unei functii publice pentru doar trei ani, nu pentru o perioada pe care o stabileste instanta, cum e acum. Prin noua abordare, practic, nu se mai sanctioneaza penal simpla angajare a unei rude, care este esenta conflictului de interese, ci trebuie demonstrat ca aceasta fapta a produs un prejudiciu public.

Geniul de Nobel si prostalaul Seful deputatilor juristi Eugen Nicolicea, fiind pus sa comenteze un exemplu practic, a recunoscut ca functionarii publici isi pot angaja pe viitor rudele, daca e modificata legea. „Daca angajezi o ruda proasta in dauna unui tanar care este competent e conflict de interese. Este un prejudiciu pentru ca, ulterior, activitatea institutiei merge mai rau. Observati ca ne incadram in definitia internationala, si anume, functionarul public care a facut o astfel de angajare a actionat cu impartialitate afectata, adica partinitor“, a explicat Nicolicea. „Daca alegi o ruda geniala care a luat Premiul Nobel in dauna unui prostalau care nu e ruda cu tine, evident ca nu e niciun conflict de interese“, a subliniat social-democratul, un sofism care, in realitate, da liber la nepotism.

Proiectul de lege va ajunge saptamana viitoare in plenul Camerei Dpeutatilor, pentru votul final, in conditiile in care trecuse tacit de Senat, in forma mult mai radicala propusa de Marton Arpad. Daca va fi adoptat si de Camera Deputatilor, proiecul va ajunge pe masa presedintelui pentru promulgare.

Insistentele lui Florin Iordache Reprezentantii Ministerului Justitiei, adica secretarul de Stat Sofia Mot, a cerut, in sedinta Comisiei Juridice, amanarea acestui proiect, in contextul in care ministerul pregateste mai multe proiecte prin care sa puna legislatia penala in acord cu deciziile CCR. Potrivit unor surse politice, reprezentantii ministerului si deputatii juristi se intelesesera pentru amanare, insa Florin Iordache, fostul ministru al Justitiei, a insistat sa fie discutata initiativa.

 

 


(2375 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Cum au desfiintat deputatii conflictul de interese. „O ruda geniala in dauna unui prostalau care nu ti-e ruda nu e conflict de interese“ | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.69764399528503 seconds.