Marți, 26 Iulie 2005 - 08:15 AM Aleg.RO: "Nu răspundem de Monica Macovei!"

Publicat de: ---

azi Încep jocurile pentru remaniere - Evaluările se fac nu pe Alianța PD-PNL,
ci pe fiecare partid în parte! Premierul Călin Popescu Tăriceanu afirmase, săptămâna trecută, că este posibil să propună efectuarea unei remanieri guvernamentale, după ce va prezenta bilanțul activității Executivului de la preluarea mandatului. El a arătat că o eventuală remaniere guvernamentală ar avea ca scop includerea în cadrul Cabinetului a unor miniștri performanți, capabili să îndeplinească obiectivul de integrare europeană a României.
Președintele PD, Emil Boc, va propune Biroului Permanent Național al partidului realizarea unei evaluări a activității fiecărui minister pornind de la autoevaluarea fiecărui ministru și ținând cont de proiectele pe care acesta intenționează să le dezvolte în perioada următoare.
Boc a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că această evaluare va sta la baza discuțiilor cu premierul Călin Popescu Tăriceanu atunci când va considera acesta că este necesară remanierea guvernamentală. "Această evaluare o vom face în sânul PD. Fiecare partid din coaliție va avea propria sa strategie de evaluare a activității miniștrilor", a afirmat Emil Boc.
În ce-o privește pe Monica Macovei, președintele PD declara, săptămâna trecută - potrivit unui cotidian central - că democrații nu vor analiza activitatea ministrului Justiției întrucât nu este membră de partid. "Despre ministrul Monica Macovei nu PD-ul are ceva de spus. Ea a fost propusă de noi, dar nu suntem responsabili, ca partid, de activitatea ei. Evaluarea activității depuse de ministrul Justiției o va face premierul și, eventual, președintele Băsescu. Noi vom analiza doar activitatea miniștrilor PD", a afirmat liderul democrat.
Printre numele vehiculate care ar putea face obiectul schimbărilor în funcție sunt și ministrul Mediului, Sulfina Barbu (PD), ministrul Integrării, Ene Dinga (PD), însă schimbarea acestora depinde atât de decizia premierului, cât și de susținerea lor politică de către partidele care i-au propus în funcții.

Marko Bela e mulțumit de miniștrii săi
Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat că remanierea guvernamentală este o necesitate, dar nu o urgență, aceasta putând avea loc chiar în această săptămână.
"După o jumătate de an, ne-am putut face analizele în ceea ce privește portofoliile deținute", a precizat Marko Bela, adăugând că este mulțumit de activitatea miniștrilor și secretarilor de stat ai UDMR. El s-a declarat mulțumit și pentru că Uniunea a reușit promovarea în aceste funcții a multor tineri.
Liderul UDMR a făcut aceste declarații la Universitatea de Vară de la Balvanyos (Băile Tușnad).

PSD nu negociază cu PNL
Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Cristian Diaconescu, a negat, duminică, într-o conferință de presă, că formațiunea din care face parte ar purta negocieri secrete cu PNL.
"Nu există nimic de acestă natură", a răspuns el la întrebarea dacă PSD ar negocia în secret cu partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, refuzând să comenteze afirmațiile președintelui Traian Băsescu la adresa PSD.
Întrebat dacă este oportună înlocuirea lui Tăriceanu cu Theodor Stolojan, Cristian Diaconescu a răspuns că "este treaba dânșilor, dar trebuie să se concentreze acum, totuși, pe depășirea crizei politice și pe rezolvarea crizei din țară", a precizat senatorul PSD. Este foarte important ca "în situația de criză generată de inundații cineva să își asume responsabilitatea în legătură cu tot ceea ce trebuie făcut pentru ca oamenii să nu mai sufere", a adăugat Diaconescu.
Aceleași argumente au fost aduse de senatorul social-democrat și pentru a explica neintroducerea de către PSD a unei moțiuni de cenzură în urma asumării răspunderii Guvernului în Parlament pentru declarația politică privind integrarea în UE și reconstrucția țării după inundații.
Vinerea trecută, președintele Traian Băsescu declara că, dacă există oameni politici în Alianța D.A. care se gândesc la o guvernare prin compromisuri cu PSD, mai bine formațiunile aflate acum la putere se retrag de la guvernare.


(491 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

"Nu răspundem de Monica Macovei!" | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.57846999168396 seconds.