Joi, 28 Iulie 2005 - 01:50 PM Aleg.RO: Întrevedere între Traian Băsescu și ambasadoarea Republicii Egipt

Publicat de: ---

AMOS News Președintele României, Traian Băsescu, a primit-o astăzi, 28 iulie a.c., în vizită de rămas-bun, pe Excelența Sa doamna Wafaa Ashraf Moharram BASSIM, ambasadorul Republicii Arabe Egipt în România, cu ocazia încheierii misiunii diplomatice în România. Președintele Romaniei a mulțumit ambasadoarei Bassim pentru efortul, eficient și constant, depus pe durata mandatului în România, in vederea extinderii cooperării politice romano-egiptene si a remarcat rezultatele notabile inregistrate prin cresterea volumului schimburilor economice bilaterale.

Seful statului a transmis condoleanțe si compasiunea sa poporului egiptean pentru victimele atacurilor teroriste de la Sharm El Sheikh și pentru asasinarea ambasadorului egiptean desemnat la Bagdad, domnul Ihab al-Sharif. „Astfel de acte criminale reclamă intensificarea cooperării bilaterale și internaționale în vederea eradicării fenomenului terorist”, a spus seful statului.

Doamna ambasador Bassim a apreciat, colaborarea cu autoritatile romane pe durata mandatului sau si si-a exprimat gratitudinea pentru solidaritatea poporului roman in aceste momente grele pentru tara sa.


(1014 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Întrevedere între Traian Băsescu și ambasadoarea Republicii Egipt | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.65518999099731 seconds.