Vineri, 29 Iulie 2005 - 08:47 AM Aleg.RO: "Revendicările se vor rezolva în 8-9 ani"

Publicat de: ---

azi Pentru chiriașii din locuințele ce vor fi retrocedate, Primăria Capitalei va căuta soluții pe piața liberă, a declarat primarul general Adriean Videanu. Primăria Capitalei are alternative locative pentru chiriașii din casele naționalizate care ar urma să fie evacuați în urma restituirilor de imobile către foștii proprietari, deși municipalitatea nu dispune, la ora actuală, de un fond locativ, a anunțat primarul general, Adriean Videanu.
"Din punctul de vedere al municipalității, modificările aduse legilor proprietății în privința chiriașilor nu schimbă cu nimic situația acestora. Nu există pericolul evacuării imediat după punerea în posesie, ori anularea contractelor încheiate pe Legea 112/1991", a afirmat Videanu.
Municipalitatea are încheiate, la ora actuală, contracte de închiriere pentru 16.576 de locuințe. Dintre acestea, 14.519 fac obiectul unor revendicări.
"Estimările potrivit cărora ar fi 60.000 de persoane evacuate în urma aplicării legilor proprietății nu sunt reale. Istoria recentă ne arată că primăria nu are capacitatea de soluționare a dosarelor de revendicare într-un ritm foarte rapid, ci numai de circa 4000 pe an. Nu cred, în mod onest, că vom reuși soluționarea dosarelor de revendicare mai devreme de opt-nouă ani", a mai spus Videanu. Ritmul de soluționare a dosarelor ar permite primăriei, potrivit edilului general, să creeze un fond locativ destinat exclusiv chiriașilor din casele naționalizate.
"Necesarul anual de locuințe ar fi undeva la 1.800 - 1.900 de unități locative. Asigur chiriașii din casele naționalizate că nu vor avea probleme în situația repunerii în drepturi a foștilor proprietari, mai ales că prevederile legale privind dreptul lor de ședere pe o perioadă de cinci ani de la emiterea deciziei de punere în posesie a rămas în vigoare. Avem răgazul necesar pentru a putea crea un fond locativ", a mai spus Videanu.
Primarul general nu a putut preciza care este, la ora actuală, disponibilul de case pentru persoanele evecuate, ori dacă un asemenea disponibil există, menționând doar că "soluții există", el referindu-se, îndeosebi, la achiziții de pe piața liberă. "Pe piața liberă, trebuie să existe competiție între constructori, iar primăria va alege varianta cea mai optimă", a mai spus Videanu.
În București, la ora actuală, numai Primăria sectorului 1 are capacitatea de a oferi alternative pentru persoanele evacuate din casele naționalizate. Primarul Andrei Chiliman a precizat că autoritatea locală va construi, în doi ani, 470 de locuințe destinate persoanelor evacuate cu probleme sociale.
"Prin aplicarea legilor proprietății, în forma actuală, va crește considerabil numărul proprietarilor, deci și al persoanelor evacuate. De aceea - iar acest lucru îl voi propune dezbaterii Guvernului - se impune crearea unui plan național de construcție de locuințe, de genul ANL, însă destinat numai persoanelor evacuate cu probleme sociale. Nu numai că este o necesitate acest proiect, dar este și o obligație a guvernanților, la nivel local și național, să rezolve problema locativă pentru cei care rămân fără locuințe, în urma procesului de împroprietărire", declara, zilele trecute, Primarul sectorului 1.

Discreție totală asupra adreselor
Conform noilor legi ale proprietății, mai multe sedii ale unor școli, grădinițe, spitale, instituții publice și chiar un sediu de primărie ar putea fi restituite în natură. Fără să dea exemple, primarul general al Capitalei a precizat doar că, "la nivelul municipalității, există soluții" pentru mutarea activităților din aceste instituții în alte locații.
"Nu cunosc, deocamdată, situația exactă a imobilelor revendicate. Știu doar că este vorba despre imobile în care funcționează școli, grădinițe, spitale, sedii ale partidelor politice, ambasade și chiar sediul unei primării de sector. Nu știu alte detalii, ci doar cifre statistice", a menționat, cu discreția-i binecunoscută, primarul Videanu.
Singura statistică prezentată a fost cea privind spitalele din Capitală. "Ce știu este că, din cele 38 de spitale aflate în patrimoniul municipalității, 6 fac obiectul unor revendicări. (...) Nu aș putea să spun exact care sunt acestea, însă ce trebuie să înțelegeți este că sunt doar solicitări, nu înseamnă că sunt deja soluții de restituire pe aceste imobile", a mai spus Videanu.


(1305 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

"Revendicările se vor rezolva în 8-9 ani" | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.67376089096069 seconds.