Vineri, 29 Iulie 2005 - 08:52 AM Aleg.RO: Coalitia absenteaza de la sustinerea propriului Guvern

Publicat de: Clement Sava

Averea Absenta senatorilor din Coalitie a dus ieri la respingerea a trei ordonante de Guvern importante. Toate trei modificau legi organice si aveau nevoie de jumatate plus unu din numarul total de 137 de senatori, adica 69 de voturi. Fara ca PSD sa depuna vreun efort, dar spre deplina satisfactie a parlamentarilor din opozitie, Coalitia aflata la guvernare s-a vazut astfel invinsa prin propria lipsa de organizare.


Astfel, OUG privind cresterea atributiilor Guvernului interimar a fost respinsa cu 51 de voturi impotriva si 47 pentru. Ordonanta nr. 89/2005, emisa in vederea anticipatelor, fusese respinsa la inceputul sapatamanii si de Camera Deputatilor pentru ca desi numarul de voturi pentru a fost mai mare, el nu a intrunit majoritatea calificata necesara.

O alta Ordonanta de urgenta care a cazut la vot este cea care se refera la modificarea Legii pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului prin scurtarea termenelor stabilite anterior prin Legea 373/2004. Ea a intrunit 47 de voturi pentru, 44 impotriva si trei abtineri, departe de cele 69 de voturi de sustinere necesare pentru a fi aprobata de Senat. OUG nr. 89 mai poate fi salvata pentru ca forul decizional este Camera Deputatilor.

Modificarea legii electorale a nascut criticile virulente ale senatorului Antonie Iorgovan care a numit-o "atac brutal la adresa Constitutiei". Pentru ca Iorgovan a inceput sa vorbeasca si despre judecatorii de la Curtea Constitutionala pe care s-a sarit cu "topoarele", cel care l-a readus la ordine pe senator a fost chiar colegul sau de partid, Nicolae Vacaroiu.

Disputa cea mai aprinsa s-a desfasurat in jurul OUG nr. 99 care dorea modificarea modului de organizare a referendumului. Inca de la inceputul dezbaterii, senatorul democrat Maria Petre a incercat sa retrimita textul la comisia juridica. Argumetnul ei a fost ca amendamentele aduse in comisii transforma legea referendumului intr-un text contradictoriu. Aceasta doleanta a fost insa in mod repetat refuzata de presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, pe motiv ca e vorba de o sesiune extraordinara si ca, in acest caz, Constitutia prevede examinarea actelor propuse intr-un termen de cel mult 30 de zile. Vacaroiu a fluturat in fata senatorilor sperietoarea continuarii sesiunii Senatului sau a rechemarii lor pentru vot in termenul celor treizeci de zile de la adoptarea de catre Guvern a ordonantei. Si liderul senatorilor PRM Gheorghe Funar a aruncat in joc argumentul ca dupa ce initiatorul legii a cerut examinarea ei in maxima urgenta, senatorul Maria Petre spune acum ca nu e urgenta. Pentru Iorgovan, critica a fsot aceeasi: neconstitutionalitatea, pentru ca ordonantele de urgenta nu pot modifica afecta drepturile electorale, or, in conceptia senatorului, referendumul e "intim legat" de aceste drepturi.

Presedintele Senatului a trecut la discutarea altor ordonante in speranta ca tntre timp spiritele se vor linisti. Reluarea discutiilor a avut acelasi ton. "Nu cred ca veti duce la capat abuzul de a nu duce la capat o propunere a grupului", i-a adresat ea lui Vacaroiu o ultima incercare de amanare a votului. Ea a dorit chiar sa-si retraga senatorii democrati de la vot, dar insistentele liderului de grup Puiu Hasotti au convins-o sa renunte.

Rezultatul votului a dovedit ca Maria Petre a avut motive serioase sa amane votul: ordonanta a cazut cu 48 de voturi pentru, 32 impotriva si doua abtineri, urmand ca ea sa fie trimisa la Camera Deputatilor. Inainte de a cadea la votarea ordonantei, Doru Taracila a reusit chiar sa treaca un amendament prin care demiterea sefului statului sa fie aprobata cu majoritatea voturilor valabil exprimate si nu cu numarul de voturi al majoritatii cetatenilor inscrisi pe liste. Absenta a circa 30 din cei 71 de parlamentari din Coalitie a condus la aceasta infrangere, chiar daca si opozitia a avut scaune goale.


(1138 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Averea

· Alte știri de la Clement Sava


Azi: Cea mai citită știre din sursa Averea:

Coalitia absenteaza de la sustinerea propriului Guvern | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.65733194351196 seconds.