Miercuri, 10 August 2005 - 08:35 AM Aleg.RO: Poporul, pus pe masa negocierilor politicianiste

Publicat de: Mihai Șomfelean

Gândul Revenit în țară de pe meleagurile londoneze, unde încearcă să dibuiască principiile conservatorismului, Dan Voiculescu face de vreo două zile jocuri de glezne, în fața colegilor coaliției guvernamentale și a noastră, a tuturor. Somat să aleagă o dată pentru totdeauna barca în care dorește să-și petreacă următorii ani de activitate politică, el oferă la schimb trocuri, care i-ar permite să câștige capital de imagine. Chemat să jure credință coaliției guvernamentale, studentul Voiculescu vorbește în fața camerelor de luat vederi despre moralitate politică și dorința de a lucra pentru popor. “I-am informat pe ceilați lideri ai coaliției că la cererile lor venim cu cererile noastre. Dorim să promovăm o lege a averilor ilicite, TVA zero la produsele de bază și o lege privind reprezentarea în consiliile locale a românilor, în zonele unde aceștia sunt minoritari”, a declarat, în mai multe rânduri, pătruns de importanța cauzei, liderul conservator. Jocul lui Voiculescu nu este la voia întâmplării. El știe că nu va putea să câștige un război împotriva unei Alianțe conduse de păpușarul Băsescu și atunci, dacă cedează, cel puțin să o facă cu „argument”. Așa cum ne-am obișnuit de 15 ani încoace, cel mai bun argument este „Poporul”. „Eu lucrez pentru el și fac compromosuri pentru el”, s-ar putea citi printre cuvinte. Neinspirată abordare! Din păcate pentru el, acest gen de abordări politicianiste nu mai ține, deoarece poporul, la care se raportează, nu mai crede, de ani buni, că politicul lucrează pentru el. Cu toate eforturile, Voiculescu nu va putea șterge, de pe sigla PC, imaginea „partid de centură”, aplicată de anul trecut încoace. Nu poți schimba această imagine după ce timp de trei ani ai lucrat alături de PSD în guvern, l-ai trădat în campania pentru alegerile locale, te-ai întros la el la alegerile generale, iar apoi l-ai trădat, din nou, pentru a fi alături de PD, PNL și UDMR, la guvernare. Politicianismul ieftin practicat în toată această vreme nu poate fi șters nici măcar cu cel mai gros populism.


(537 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la Mihai Șomfelean


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Poporul, pus pe masa negocierilor politicianiste | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.61971712112427 seconds.