Sâmbătă, 29 Ianuarie 2005 - 11:16 AM Aleg.RO: Romania dupa Gusa

Publicat de: ---

adevarul Apropiindu-se inceputul sesiunii parlamentare, liderul democratilor de la Camera Deputatilor, nelinistit din firea lui, se agita si mai mult, incercand sa-si convinga, in primul rand colegii de grup, cat de necesara este o revolutie in camerele legislative. Antrenamentul de baza a fost facut intr-un stagiu de pregatire la munte, la Predeal, pentru ozonificarea constiintei politice a deputatilor PD, dar rezultatele s-au situat sub asteptari. Membrii grupului au ascultat cu oarecare interes teoria schimbarii din functie a presedintilor Nicolae Vacaroiu si, mai ales, Adrian Nastase, insa s-au aratat deficitari la capitolul inflacarare revolutionara. Parca nu aratau ca le vine sa manance jar si sa scuipe flacari, cand de-abia se obisnuisera cu postura de partid de guvernamant, dupa atatia ani de amara opozitie. Singurul castig tactic a fost inrolarea presedintelui interimar al partidului, Emil Boc, in miscarea contestatara, dar din motive electorale, pentru a nu da impresia ca este mai slab, mai putin vigilent, tocmai acum, cand se va decide viitorul presedinte al PD. Iar din partea aliatilor liberali, si mai slaba miscarea. Oamenii s-au declarat mai degraba atrasi de alte obiective decat de revolutia continua promovata de Gusa. Dincolo de argumentele constitutionale si juridice, Alianta are de facut un calcul politic pragmatic: ce ar castiga si ce ar pierde daca s-ar apuca, intr-un elan de nestavilit, sa darame presedintiile Camerelor. Nu ca Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu ar merita in vreun fel aceste functii. A spus-o pana si PRM-ul, care i-a votat cu doua maini: "PSD nu a platit suficient pentru aroganta de care a dat dovada". Dar, schimbandu-i cu orice pret, Alianta ar deschide o cale de care s-a ferit pana si FSN-ul cand avea 66 la suta din Parlament. Mandatele trec repede. Ce s-ar intampla cu Opozitia si cu regulile democratice daca, sa zicem, la viitoarele alegeri, un PSD feroce si dornic de razbunare ar veni la putere cu majoritate absoluta? Cu ce legitimitate ar mai reclama Emil Boc abuzurile puterii, inregimentarea institutiilor statului, destructurarea partidelor din opozitie, restrangerea libertatii de exprimare, asa cum a facut-o cu succes in dificilul mandat 2000-2004? Nu l-ar mai crede nimeni. Nici pe el, nici pe oricine altcineva. Poate fosta opozitie democratica sa-si asume o asemenea responsabilitate, infinit mai "nociva" decat prezenta in fruntea Camerelor a celor doi pesedisti, care nici macar nu iau decizii singuri, ci controlati de majoritatea din coalitia aflata la Putere? Este unul dintre pericole. Al doilea deriva din alta gaselnita a lui Cozmin Gusa. Adica, daca nu merge cu revocarea presedintilor Camerelor, poate merge cu fraudarea alegerilor. Se face comisie de ancheta si, daca se constata fraude importante, se declara alegerile nule si se fac altele. Daca PSD ar fi gandit o asemenea miscare, si nu i-ar fi iesit mai bine. Puterea aleasa anul trecut are legitimitate in ochii populatiei. Nu mai contesta nimeni nici majoritatea guvernamentala, nici legitimitatea alegerii lui Traian Basescu. Punerea sub semnul intrebarii, si inca din partea unui membru marcant al Aliantei, a validitatii alegerilor ar duce in marginea prapastiei intregul esafodaj institutional al Romaniei. Iar, fara alegeri, nu ar fi nici Traian Basescu in functie, nici guvernul, nici Parlamentul, nici actele lor nu ar mai fi in vigoare. Si, evident, nici macar Gusa nu ar supravietui cataclismului.


Ion M. IONITA


(905 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Romania dupa Gusa | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.62488985061646 seconds.