Marți, 20 Septembrie 2005 - 08:52 AM Aleg.RO: Liberalii au găsit hiba legală a planurilor prezidențiale

Publicat de: L. Ruse

Gândul Președintele Traian Băsescu nu poate declanșa direct un referendum pe tema modificării Constituției pentru că legea nu îi permite, a declarat, ieri, senatorul liberal Paul Păcuraru. „Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului stabilește clar condițiile și temele pe care se pot organiza referendumuri”, a spus Păcuraru. Legea prevede, într-adevăr, la articolul 11, că președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să își exprime voința prin referendum cu privire la probleme de interes național. La articolul 12, legea stabilește clar care sunt chestiunile de interes național: regimul general al proprietății publice și private; organizarea teritorială; organizarea sistemului de învățământ, structura sistemului național de apărare; ratificarea tratatelor internaționale; integrarea europeană și euro-atlantică și regimul general al cultelor. „În ce privește revizuirea Constituției, președintele poate iniția acest proces doar adresându-se Parlamentului, care constituie o comisie și, în final, adoptă propunerile de modificare. Odată finalizate în Parlament, cu votul a două treimi din fiecare Cameră, se organizează referendumul, așa cum s-a întâmplat și în 2003. Referendumul este, deci, la capătul drumului, nu la începutul lui”, a afirmat senatorul liberal.



Băsescu ar putea găsi o portiță de scăpare. Guvernul a modificat, recent, prin ordonanță, Legea 3, incluzând printre „problemele de interes național” și chestiunile referitoare la reforma în justiție. Ordonanța a căzut în Senat și acum este în dezbaterea Camerei Deputaților. Șeful statului ar putea, prin intermediul pediștilor, să promoveze un amendament prin care să primească dreptul de a organiza referendumul și pe tema revizuirii Constituției.


(1211 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la L. Ruse


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Liberalii au găsit hiba legală a planurilor prezidențiale | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.70402193069458 seconds.