Marți, 18 Octombrie 2005 - 10:00 PM Aleg.RO: Coalitia a luat „virusul Calin”

Publicat de: Alina Mihai, B.B.

evenimentulzilei Inspirandu-se parca din sovaiala premierului privind demisia, puterea s-a razgandit in privinta lui Nastase si Vacaroiu. Soarta lor va fi decisa, totusi, de Curtea Constitutionala Sindromul Tariceanu se raspandeste in intreaga coalitie. Luni, in decurs de numai opt ore de la sedinta Aliantei (ora 11.00) pana la Consiliul Coalitiei (ora 19.00), PNL si PD s-au razgandit: accepta compromisul PSD in privinta regulamentelor. Ca si atunci cand a jonglat cu demisia, Tariceanu isi contrazice propriile declaratii si cade de acord ca, in lipsa unui acord cu PSD, orice lege care trece prin parlament, inclusiv bugetul, ar putea fi compromisa. In aceeasi zi, dimineata, excludea orice intelegere cu PSD.
Naucitoarea schimbare de atitudine a fost parafata rapid marti. Miron Mitrea (PSD), Bogdan Olteanu (PNL), George Cutas (PC), Verestoy Attila (UDMR) si Radu Berceanu (PD) s-au asezat la aceeasi masa si au hotarat un demers comun. Luni, 24 octombrie, ora 17.00, se va da votul final si la Camera Deputatilor, si la Senat asupra regulamentelor. In schimbul acestui program avantajos, Alianta a cedat 25 de zile pentru sesizarea Curtii Constitutionale. Practic, acest lucru se transpune intr-un articol care va prevede intrarea in vigoare a regulamentelor la 25 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial.

„Fir scurt” Tariceanu - Geoana

Compromisul a fost pus la cale la sedinta coalitiei de luni seara. Mai mult colocviu decat intalnire politica, la guvern si-au facut aparitia in jur de 30 de persoane din cele patru partide. PNL, PC, UDMR si Radu Berceanu (PD) la unison pentru compromis. De partea cealalta, izolat, Emil Boc cerea, in loc de intelegeri cu PSD, suspendarea din functie a presedintilor de sedinta Adrian Nastase, Miron Mitrea, Augustin Bolcas, Nicolae Vacaroiu pentru abuz in functie. Inghesuit insa de peste 20 de persoane care avertizau ca PSD va ingropa regulamentul, dar si mai grav, legile integrarii sau bugetul, Boc a cedat. „I-am explicat ca vine Craciunul si ne trezim cu Legea bugetului, Legea minoritatilor si Legile integrarii neterminate”, a spus liberalul Teodor Melescanu. Si mai grav este ca revenirea asupra compromisului ar fi fost stabilita telefonic de Geoana cu Calin Popescu-Tariceanu. Presedintele PSD a declarat ca a discutat luni seara cu premierul Tariceanu solutia pentru deblocarea parlamentului si ca partidul sau va vota in favoarea adoptarii noului regulament.

Inca un compromis

De altfel, schimbari de atitudine au survenit nu doar in privinta regulamentului Camerei, ci si a Legii administratiei locale. Daca luni dimineata Alianta anunta ca va cere votarea de catre Senat a unei modificari a Legii administratiei care sa permita schimbarea imediata a presedintilor de consilii judetene, ieri, Radu Berceanu a afirmat ca aceasta modificare ar mai putea astepta, urmand sa fie cuprinsa in pachetul de legi privind administratia, initiat de ministrul Vasile Blaga.

Puterea va respecta decizia Curtii

„Decizia Curtii Constitutionale privind regulamentele Senatului si Camerei Deputatilor nu va putea fi incalcata in cazul in care stabileste neconstitutionalitatea revocarii presedintilor forurilor legislative. In aceasta situatie, cei doi nu vor fi schimbati”, a declarat ieri liderul grupului Aliantei D.A. din Senat, Puiu Hasotti. El considera ca rezultatul negocierilor purtate de reprezentantii grupurilor parlamentare pe tema regulamentelor Senatului si Camerei Deputatilor nu reprezinta pentru nimeni nicio victorie, nici o infrangere. Pe de alta parte articolul prin care Adrian Nastase va putea fi demis, cu jumatate plus unu din numarul parlamentarilor, a trecut aseara de plenul Camerei Deputatilor.


(564 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la Alina Mihai, B.B.


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Coalitia a luat „virusul Calin” | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.65169405937195 seconds.