Marți, 18 Octombrie 2005 - 10:00 PM Aleg.RO: Coalitia s-a predat Curtii Constitutionale

Publicat de: Lucian Gheorghiu, R.

Cotidianul La numai o zi dupa ce declarase ferm ca nu va face compromisuri, Coalitia a acordat PSD nu 15 zile, cit solicita acesta, ci chiar 25 pentru a contesta la Curtea Constitutionala Regulamentele celor doua Camere. In schimb, dezbaterile pe aceasta problema ar urma sa se incheie luni. La Camera s-au votat ieri, in numai doua ore, tot atitea articole din Regulament cite s-au votat in trei saptamini. S-a votat inclusiv articolul care permitea schimbarea presedintelui Camerei in timpul mandatului. Mai intii s-a votat insa, in unanimitate, termenul de 25 de zile pentru controlul constitutionalitatii. La Senat, Comisia speciala de modificare a Regulamentului va face raport suplimentar, care va propune plenului o singura „forma“ pentru fiecare articol, fara discutii si amendamente, sau doua variante care, la rindul lor, vor fi supuse la vot. Se spera astfel ca Regulamentele celor doua Camere sa fie aprobate lunea viitoare.

Tariceanu a fost razgindit

Cum s-a ajuns la aceasta decizie, dupa ce luni Tariceanu declara ca nu se va face nici un compromis cu PSD si Alianta anunta ca va forta votarea Regulamentului oricit ar dura? Luni seara, dupa o zi in care la Camera, gratie eforturilor PSD, nu s-a votat nici una dintre legile integrarii, coalitia s-a reunit in sedinta si a decis totusi inceperea negocierilor cu PSD. Mandatul acordat era insa de zece zile, nu de 25. Emil Boc si Calin Popescu Tariceanu au fost singurii care au pledat pentru negocieri in forta, sugerindu-le celorlalti tot felul de solutii pe care acestia le incercasera deja. Insisi liberalii i-au atras atentia lui Tariceanu ca exista riscul sa nu-i treaca bugetul prin Parlament, chestiune care l-a calmat. Boc a ajuns aproape in pragul isteriei.

Negociatorii si-au depasit mandatul

Chiar si asa, negociatorii Coalitiei au adincit esecul, acceptind ieri, dupa trei ore de negocieri, un termen nu de 10 zile, ci de 25. Cei care participasera la sedinta Coalitiei, dar nu si la discutii, erau ieri nedumeriti si nu intelegeau de unde a iesit noul termen, dat fiind ca pina si PSD solicitase 15 zile. „Or fi adunat 15 ale lor si 10 ale noastre si le-au dat 25“, glumea strimb unul dintre liberali. S-a ajuns la aceasta varianta pentru ca PSD se lasa greu la Senat, dorind sa amine la infinit data contestarii la Curte. Coalitia nu ar fi cerut nimic, dorind doar deblocarea situatiei. S-a subinteles insa ca, la statutul minoritatilor, legile administratiei, bugetul pe 2006 si legile necesare integrarii europene, PSD va face opozitie normala, fara sa recurga la gherila parlamentara. •

Vacaroiu s-a suparat

Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, era ieri negru la fata: „Ma supara cind vrei sa faci ceva care nu inseamna calitate“. Dincolo de declaratiile oficiale, o parte a liderilor PSD grupati in jurul lui Geoana au spus ca lupta a durat destul si ca e timpul sa cedeze. Mai mult, un fost ministru al Cabinetului Nastase s-a plins ca liderii PNL si PD au reusit sa cada la o intelegere cu o parte dintre judecatorii Curtii Constitutionale. Un zvon care circula in Parlament acredita ideea ca PSD nu il va mai nominaliza pe Nicolae Vacaroiu, ci pe Mircea Geoana. Acesta a infirmat aceasta posibilitate. (A.M.)

Premierul BaDa, BaNu

Prin compromisul realizat ieri, Calin Popescu Tariceanu a reusit sa se depaseasca pe sine in ceea ce priveste capacitatea sa de a reveni asupra propriilor decizii.

• „PSD recurge la tot felul de metode de blocare in Parlament. Este un razboi al nervilor si noi nu vom ceda, vom rezista pina la capat“, a declara Calin Popescu Tariceanu acum doua saptamini, intrebat fiind daca accepta anticipatele ca solutie de deblocare a crizei din Parlament.

• Dupa aceasta declaratie ferma, PNL accepta saptamina trecuta sa deschida negocieri cu PSD, pentru deblocarea situatiei, acordindu-i 15 zile pentru a reclama la Curtea Constitutionala.

• „Nu sunt de parere ca este necesar acest timp, nu avem de ce sa facem compromisuri pe aceasta tema“, declara duminica trecuta, la Pitesti, premierul.

• „Alianta PNL-PD isi mentine punctul de vedere referitor la schimbarea presedintilor Camerelor. Dreptul constitutional de a face apel la Curtea Constitutionala nu poate fi incalcat, dar PNL si PD nu sunt de acord cu inscrierea unui termen pentru sesizarea Curtii. Exista un consens in cadrul Aliantei“, spunea presedintele liberal luni dimineata, pentru ca luni seara sa admita ca trebuie deschise negocierile.

Nu este prima oara cind Tariceanu vorbeste in contradictoriu fata de deciziile Aliantei. Acum trei saptamini, Adriean Videanu si Eugen Nicolaescu, declarasera ca „anticipatele sunt un subiect incheiat, cu execptia unor situatii speciale, in care Alianta isi rezerva dreptul de a lua masuri“. A doua zi, premierul a anuntat sec ca exclude complet anticipatele. In acelasi timp, Coalitia a anuntat ca va da ordonanta de urgenta pentru a grabi schimbarea presedintilor pesedisti de consilii judetene. Ulterior acestei decizii, ministrul Vasile Blaga a militat pentru mentinerea acestora in functii pina in 2008, pozitie la care s-a raliat si presedintele. Tariceanu a declarat initial ca nu are motive fundamentale de a se opune acestei idei, dar a doua zi s-a razgindit. (L.C.)


(583 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la Lucian Gheorghiu, R.


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Coalitia s-a predat Curtii Constitutionale | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58483505249023 seconds.