Luni, 07 Noiembrie 2005 - 08:42 AM Aleg.RO: Promovarea femeii în politică

Publicat de: Octavian Andronic

AMOS News După ce s-a făcut de baftă în direct și la o oră de vârf, crezând că Norvegia e republică și membră a UE, doamna Elena Udrea a intrat într-un con de umbră din care n-a ieșit decât atunci când s-a deplasat cu șeful său peste hotare. Încolțită de presă pe tema conexiunilor de afaceri ale soțului său cu persoane din anturajul fostului premier, și-a dat demisia pentru a nu arunca o pată asupra Cotrocenilor unde, conform regulamentului de ordine interioară, nu au acces grupurile de interese. O demisie acceptată cu un soi de ușurare de șeful său, sătul și el de darabana presei pe tema Cocoș et Comp. Și când lucrurile păreau tranșate definitiv, a venit surpriza: o altă Elena Udrea, nedecoltată și îmbrăcată sobru, cu un discurs cumpănit, dă în vileag la o altă oră de vârf și concomitent pe două canale de televiziune, camarila de la Victoria și implicarea premierului în afacerea Patriciu. Acțiunea sa are ca temei demascarea unei grupări care se opune cu înverșu nare politicii anticorupție a președintelui. Dacă n-ar fi fost semnalele anterioare date chiar de dl Băsescu, gestul doamnei Udrea ar fi putut să apară ca o supralicitare.

Evenimentele ulterioare au arătat însă că făcea parte dintr-un program, în care a intervenit și dl Băsescu cu de-acum celebra sa mărturisire: Am mințit!

O minciună care ar fi trebuit să-l acopere pe premier, dar care îl înfundă și mai tare. Dincolo de evoluțiile pe acest palier, rămâne interesantă soarta dnei Udrea. Departe de a fi încheiată, cariera sa administrativă se relansează politic. Demisia sa din PNL va fi urmată, probabil, de o înscriere discretă în PD, partid în care șansele sale de afirmare sunt substanțial mai mari. Și o să asistăm la schimbul avantajos al unui rol de conțopist în cancelaria de la Cotroceni, pe unul de politicianism cu aplombul pe care i-l conferă acumularea de noi cunoștințe.

Despre Elena Udrea se va mai vorbi, cu siguranță. Depinde doar în ce termeni. Oricum, ea rămâne un model reprezentativ pentru noul stil de promovare a femeii în politică, inițiat cu o consecvență demnă de cauze mai bune de președintele Băsescu.


(535 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Octavian Andronic


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Promovarea femeii în politică | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.62224102020264 seconds.