Diplomația originală a lui Traian Băsescu [1]

Vizita oficială a președintelui Băsescu în Franța a venit tocmai în momentul în care ideea că șeful statului român este blocat în contactele internaționale părea să prindă teren.

Cu atât mai mult cu cât în ultimele șase luni vizitele oficiale peste hotare au fost nesemnificative, iar primirile la București au vizat parteneri zonali, de mai mică importanță. Cu excepția unor summit-uri sau reuniuni internaționale cu participare masivă, dar simbolică, șeful statului român nu a prea avut, deci, prilejul să-și exerseze talentele diplomatice, iar când a făcut-o (ca, de exemplu, la ONU, în septembrie) s-a întâlnit doar cu vecinii pe care-i putea aborda mai direct de acasă.

Cauzele acestei izolări au fost puse de comentatori pe seama unor opțiuni de politică externă fără acoperire în planul relațiilor curente, bilaterale. Ce doi poli ai acestei strategii - axa București-Londra-Washington și zona Mării Negre - au fost contestați sau evitați chiar de către cei în cauză. Nici Blair și nici Bush n-au fost încântați de ideea unei noi axe (nomina odiosa), iar un parteneriat privilegiat cu România, în detrimentul altor țări din zonă, nici nu putea fi luat în considerație, în timp ce aprecierile despre lacul rusesc au trezit suspiciuni din partea Rusiei, care și așa nu considera relația cu România una dintre prioritățile sale. Cât despre distribuția responsabilităților în bazinul Mării Negre, România vine oricum cam pe locul al patrulea.

Traian Băsescu încearcă să practice, la Cotroceni, o diplomație originală, care vrea să se debaraseze de înseși principiile de bază ale diplomației. Este o tentativă singulară care nu face decât să-l izoleze, lipsindu-l de interlocutori, chiar dacă principiile de la care pleacă sunt valabile. Faimoasa teorie a licuricilor este reală, pe fond, dar ea nu are valoare practică atâta timp cât România nu reprezintă, în momentul de față, o miză pentru nici unul dintre marii lumii. Preferința pentru anglo-americani nu face altceva decât să-i irite pe nemți și pe francezi care consideră că România ar trebui să stea cuminte în sfera lor de influență. Pe de altă parte, o astfel de poziție vine în contradicție cu interesele europene ale unei Românii care nu a trecut încă pragul aderării. Însăși încercarea recentă a lui Traian Băsescu, de a-i desluși lui Chirac care au fost rațiunile enunțării principiului Axei, reprezintă o lipsă de tact: cum să-i explici - ca acesta să accepte - cuiva de care ai nevoie, de ce ești mai prieten cu rivalii lui decât cu el? Acesta și altele (referințe imprudente la tainuri și la mita politică) sunt motivele unei primiri reci, pragmatice de pe urma căreia nici Traian Băsescu și nici România nu obțin mare lucru, în afara unei promisiuni politicoase de ratificare a aderării. O formalitate, de altfel.

Vector al politicii și relațiilor externe, președintele ar trebui să pună mâna pe carte și să mai învețe câte ceva din abecedarul diplomației de care nu se poate lipsi la extern, precum la intern. Cu atât mai mult cu cât nici consilieri pe aceste probleme nu mai are, de când l-a gonit pe Pleșu.
Publicat de : Octavian Andronic
Data publicării: 24 Noi 2005 - 08:22
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=10253&titlu=Diplomatia_originala_a_lui_Traian_Basescu