Cetateanul Tariceanu a subsemnat la Parchet [1]

Calin Popescu Tariceanu a fost audiat ieri, ca martor, in dosarul Rompetrol

. Premierul a recunoscut ca a fost administrator la firma Rompetrol Downstream, intre 2002 si 2003, dar a negat ca s-ar fi sfatuit cu Dinu Patriciu cind s-a hotarit sa cumpere masiv actiuni de pe piata. A aflat din presa „Am explicat procurorilor ca decizia am luat-o pe baza anunturilor aparute in mass-media despre listarea pe piata a acestor actiuni, iar dupa citeva zile am luat decizia de a achizitiona actiunile”, a spus Tariceanu. Pe 9 aprilie 2004, pina la ora 8.30, el a incheiat un contract de intermediere cu o firma de brokeraj, si-a deschis un cont si a emis ordinul de cumparare a 10 milioane de actiuni, cu 500 de lei/actiune. Adevarata lovitura se daduse insa cu doua zile mai devreme. In ziua lansarii pe bursa a Rompetrol, pe 7 aprilie 2004, pretul unei actiuni a fost de doar 116 lei. Au cumparat atunci Camelia Voiculescu (peste 450 de milioane de titluri), senatorul Verestoy Attila (peste 70 de milioane de actiuni) si ziaristul Sorin Rosca Stanescu (peste 10 milioane de titluri). Ei au fost deja audiati in calitate de martori in acest dosar. Cazuri de manipulare a pietei Un caz celebru de manipulare a pietei de capital se refera la tranzactiile cu actiuni ale magazinului Bucur Obor in anul 2000. Gabriela Anghelache, actualul presedinte CNVM, si-ar fi dat in mod ilegal acordul pentru ridicarea suspendarii de la tranzactionare a actiunilor Bucur Obor SA, pentru citeva zeci de minute, in scopul vinzarii unui pachet de 7,4% in favoarea unui actionar al societatii, Laurentiu Postavaru. De asemenea, pretul actiunilor Oltchim a crescut, fara o explicatie plauzibila, la inceputul lunii aprilie 2003. Dupa cercetari, PNA i-a trimis in judecata pe Victor Apostol, sef serviciu in AVAS, si pe sotia acestuia. Ei detineau informatii inca secrete privind majorarea capitalului social al Oltchim si au cumparat 53.000 de actiuni. Au investit 40 de milioane de lei, iar cistigul potential ar fi fost de 425 de milioane de lei vechi. CNVM si Parchetul General au semnat un protocol privind schimbul de informatii in cazurile de incalcare a legii pietei de capital. Brokerii sint sceptici: „In general, cazurile de manipulare a pietei si insider sint greu de demonstrat datorita faptului ca totul este interpretabil“, sustine Marius Plugaru, director SSIF Ieba Trust. Dar Razvan Pasol, director SSIF Intercapital Invest, spune ca „legea din Romania este foarte buna, insa mai trebuie si aplicata“. •
Publicat de : Dan Odagiu, Ionel St
Data publicării: 30 Noi 2005 - 19:16
 

Link ştire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=10595&titlu=Cetateanul_Tariceanu_a_subsemnat_la_Parchet