Angajatii fabricii de sticla au cerut in strada implicarea AVAS in privatizare Bomba sociala la "Somvetra" Gherla [1]

Aproximativ 400 de angajati ai fabricii de sticla "Somvetra" Gherla din judetul Cluj au organizat, ieri, un miting de protest

. Ei au cerut grabirea procedurii de repreluarea a societatii de catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Salariatii au depus si un memoriu la Primaria Gherla. Ei au cerut implicarea primarului orasu-lui, Ovidiu Dragan, in rezolvarea situatiei societatii. Protestatarii spera sa obtina salarii compensatorii. "Somvetra" a fost privatizata in anul 2004, pachetul majoritar de actiuni fiind achizitionat de SC "Feromat" Bucuresti. Toti cei 650 de angajati ai firmei din Gherla au intrat din 14 noiembrie in somaj tehnic. "Feromat", actionarul majoritar al fabricii de sticla, i-a produs acesteia din urma pagube de minimum 600.000 de dolari, prin deteriorarea unui cuptor de sticla, sustine prefectul de Cluj, Alin Tise. Subprefectul Calin Platon s-a intalnit la Bucuresti cu reprezentantii AVAS pentru a incerca sa dezamorseze bomba sociala de la Gherla. Cumparatorul societatii a destituit conducerea fabricii si a cerut apoi rezilierea contractului de privatizare semnat in decembrie anul trecut. In doar un an, "Somvetra" s-a transformat dintr-o companie care supravietuia la limita de plutire intr-o societate pentru care falimentul este inevitabil. Mai mult, fabrica a ajuns sa fie prima in topul datornicilor din judet si sa fie debransata de la retelele de utilitati pentru ca patronii bucuresteni nu au platit nici o factura de la preluarea fabricii. In schimb, acestia au devalizat "Somvetra". Totodata, "Feromat" nu si-a indeplinit nici una dintre obligatiile asumate la semnarea contractului de privatizare. Insa, toate aceste obligatii sunt scadente la finalul lunii decembrie 2005, iar blocarea fabricii a intervenit in luna noiembrie. Asa ca AVAS nu are deocamda-ta nici o posibilitate sa reactioneze la aceasta situatie, mai ales ca bucurestenii de la "Feromat" au fost cei care au cerut rezilierea contractului de privatizare dupa ce au vandut bunurile societatii la un pret de cateva ori mai mare decat cel platit pentru pachetul majoritar de actiuni. Mai mult, "Feromat" este un simplu SRL, iar AVAS nu va recupera mare lucru din prejudiciu daca va executa silit patrimoniul acestei companii. Intre timp, autoritatile cauta solutii disperate pentru a atenua din consecintele sociale ale falimentului fabricii de sticla. Agentia Jude-teana pentru Ocuparea Fortei de Munca va finanta Primaria Gherla, astfel incat aceasta sa poata angaja, pe o durata de sase luni, 550 de fosti angajati ai "Somvetra", in cadrul serviciilor comunitare. Oamenii ar urma sa primeasca suma 2,5 milioane de lei lunar si bonuri valorice pentru incalzire in valoare de 1,3 milioane de lei. Pana la finalul perioadei de sase luni, autoritatile vor incerca sa treaca fabrica din nou in patrimoniul statului, iar apoi sa ii concedieze pe angajatii "Somvetra". In acest caz, ei ar primi salarii compensatorii pe o durata de doi ani, dupa care timp de un an ar beneficia de ajutorul de somaj. Salariatii fabricii de sticla au refuzat, insa, aceasta oferta. Privatizarea de la "Somvetra" ar urma sa fie anchetata de serviciile speciale de combatere a coruptiei ale Ministerului Administratiei si Internelor. Sindicalistii din Gherla intentioneaza, de asemenea, sa sesizeze Departamentul National Anticoruptie din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Un articol de Claudiu Padurean
Publicat de : ---
Data publicării: 08 Dec 2005 - 08:13
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=12161&titlu=Angajatii_fabricii_de_sticla_au_cerut_in_strada_implicarea_AVAS_in_privatizare_Bomba_sociala_la___Somvetra___Gherla