La Deva-i chef liberal cu pretentie de bal Mircica le da in gura ziaristilor la Cantina Saracilor [1]

La Deva este organizat astazi, la "Cantina Saracilor" prima editie a "Balului presei"

. Botezata cu un nume sugestiv, manifestarea este de fapt un mijloc prin care liderii hunedoreni ai Aliantei "D.A." incearca sa capteze bunavointa presei. Chiar daca invitatiile au fost lansate in numele Aliantei "D.A.", liderii PD din judetul Hunedoara habar nu aveau despre ce era vorba. Spre exemplu presedintele executiv al PD Hunedoara, Iosif Blaga a declarat ca nu stie nimic de "Balul presei". Alti lideri ai PD chiar daca au stiut cate ceva nu au cunoscut amploarea evenimentului. "Eu am inteles ca e o conferinta de presa dupa care vom ciocni un pahar de sampanie cu reprezentatii presei si cam atat", a mormait Dorin Paran, vicepresedintele pedist al CJ. Ideea inedita a unui bal al presei, organizat de o formatiune politica, a apartinut liberalilor hunedoreni care incearca de mai mult timp sa se puna bine cu presa locala, prin orice mijloace, de la contracte de publicitate pe bani publici pana la glumitele de la un gratar. "Maine inauguram patinoarul din Deva, dupa care organizam deja traditionala masa de sfarsit de an cu presa. Dupa 16, noi intram in programul de Sarbatori cu acele manifestari care se organizeaza in fiecare an si nu vom mai avea ocazia sa stam la un pahar cu presa. In plus, este ultima ocazie din acest an pentru presa de a prinde la un loc 10 lideri ai PNL si 10 lideri ai PD", a declarat presedintele PNL Hunedoara Mircia Muntean. Primarul Devei a mai adaugat ca la Cantina Saracilor, locul unde este organizat balul, au fost invitati 30 de reprezentanti ai presei din judet, iar ideea de a denumi intalnirea drept "bal al presei", a fost preluata de la colegii liberali din Alba, "pentru ca acolo a iesit foarte bine". Doua precizari sunt insa necesare. La Alba, balul nu s-a tinut la Cantina Saracilor, unde liberalii nu calca nici morti. Si a doua precizare, cea mai importanta ar fi ca balul de la Alba nu s-a mai tinut deloc, deci nu a "iesit" nici bine, nici rau.Un articol de
Publicat de : ---
Data publicării: 10 Dec 2005 - 06:40
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=12582&titlu=La_Deva_i_chef_liberal_cu_pretentie_de_bal_Mircica_le_da_in_gura_ziaristilor_la_Cantina_Saracilor