Primarii din Dolj nu se înghesuie să încheie convenții cu AJOFM [1]

<IMG hspace=5 src="http://www.informatia.ro/images/articles/sigle/AJOFM.jpg" align=left vspace=5>În acest an, prin finanțarea cu peste 7,5 miliarde de lei, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj a reușit încadrarea în muncă, pe o perioadă determinată, doar a unui număr de 479 de persoane din mediul rural pentru executarea de lucrări publice.

În acest an, doar 19 primari din localitățile doljene, s-au arătat interesați să încheie convenții cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Dolj, de angajare pe perioadă determinată a șomerilor.
Până la această dată, 28 de astfel de convenții, au fost realizate în Dolj.

Măsura de subvenționare a ocupării temporare a forței de muncă vine în sprijinul comunităților locale, care se confruntă în perioada sezonului rece cu problema șomajului temporar.

Conform Legii nr. 76/2002, primăriile care angajează șomeri, primesc subvenții de la AJOFM Dolj și timp de maximum 12 luni pot folosi mâna de lucru calificată pentru care statul plătește salariile.

O statistică a AJOFM Dolj arată ca primarii doljeni preferă șomerii bărbați, iar în ceea ce privește vârsta sunt preferați tinerii.

Șomerii doljeni angajați de primării prin programul de ocupare a forței de muncă, primesc în primele șase luni 70% la sută din salariul minim brut pe țară, iar în următoarele șase luni, fiind cuprinsă perioada de iarnă, un salariu minim brut pe țară integral, plus contribuțiile sociale.
Publicat de : Viorel POPA
Data publicării: 16 Dec 2005 - 06:40
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=12997&titlu=Primarii_din_Dolj_nu_se_inghesuie_sa_incheie_conventii_cu_AJOFM