Cu o revolta nu se face democratie în PRM [1]

12 peremisti din Cluj au demisionat din partid, pe motiv ca în PRM nu e democratie, ca tinerii sunt marginalizati, iar Ardealul e slab reprezentat în conducerea centrala

. Printre revoltati, deputatul Petru Calian, seful filialei clujene, dar si majoritatea consilierilor judeteni si locali ai PRM. Scandalul de la Cluj loveste în plin partidul lui C.V.Tudor, la mai putin de un an de la batalia cu ?grupul Ciontu?, soldata cu plecari masive din PRM. Daca atunci partidul a pierdut o gramada de militanti si pe Corneliu Ciontu ? un sef fara cine stie ce talent de politician, dar bun organizator ? PRM ramane acum fara sponsorul cel mai important, si mai ales, fara propriul ?grup de la Cluj?, atat de la moda în toate partidele romanesti. Peremistii clujeni au cotizat serios în campania electorala, de unde si curajul de a cracni acum împotriva partidului si a lui Vadim Tudor. De altfel, e prima data cand, în PRM revolta începe din teritoriu catre centru si nu e exclus ca gestul clujenilor sa le dea idei si altor lideri locali, tentati sa sara si ei la gatul conducerii. Pana acum, scandalurile erau generate doar de fosti protejati ai lui Vadim Tudor, iesiti din gratiile Tribunului si alungati cu pietre si înjuraturi din partid, dupa ce fusesera transformati, peste noapte, din oameni onorabili si ?patrioti? în ?lichele tradatoare?. Nici acum, sefii de la Bucuresti nu i-au iertat pe ?tradatori?: partidul scapa de ?toxine?, spunea, zilele trecute, secretarul general Gheorghe Funar, unul dintre cei carora demisionarii clujeni le reproseaza ca au pierdut legatura cu teritoriul. Acuzatia e valabila pentru majoritatea liderilor PRM si mai ales pentru Corneliu Vadim Tudor. Dupa ce si-a ales singur conducerea, formata din personaje care fie îl venereaza, fie sunt monumente de oportunism si linguseala, C.V. Tudor s-a izolat în propriul partid. Seful PRM viziteaza rar filialele judetene, de la care asteapta doar supunere si recunostinta pentru procentele în plus obtinute de PRM în ultimele sondaje. Partidul a crescut în intentiile de vot, mai ales pe fondul revenirii în actualitate a unor teme nationaliste, si mai putin gratie activitatii politice a lui Vadim Tudor, mai preocupat sa-si înjure inamicii în foaia lui decat sa fie prezent la dezbaterile din Senat. Reprosurile venite de la Cluj sunt asadar, în mare parte, justificate. E clar ca tinerii nu au loc în conducerea PRM, cu exceptia celor agreati de lider, si e evident ca Vadim Tudor conduce nedemocratic partidul.
Dar ce vor clujenii demisionari e foarte greu de realizat. Democratizarea partidului e imposibila cu un lider înclinat spre o conducere discretionara, care îsi striveste orice posibil contracandidat si înabusa initiativele care nu-i apartin. Daca pleaca C.V.Tudor, PRM risca sa ramana pe dinafara. I-ar lipsi omul-locomotiva, care, prin discursul justitiar, fascineaza înca destui partizani ai autoritarismului comunist. Vor mai fi, cu siguranta, revolte în PRM, însa lucrurile se vor complica serios abia în momentul în care accentele isterice ale discursului de partid nu vor mai impresiona decat o mana de oameni.
Publicat de : Doroteea VOICU
Data publicării: 07 Ian 2006 - 08:47
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=13421&titlu=Cu_o_revolta_nu_se_face_democratie_in_PRM