Chemat in judecata de Prefectura Primar vrancean, acuzat ca a dat case "pe sub mana" [1]

Primarul orasului Panciu Ion Petre a ajuns in fata judecatorilor vranceni pentru ca a repartizat locuinte "pe ochi frumosi"

. Edilul a fost chemat in judecata de Prefectura Vrancea pentru nerespectarea prevederilor din Legea 114/1996 privind acordarea locuintelor din fondul locativ. Pe 8 decembrie 2005 Prefectura Vrancea a cerut Primariei Panciu sa anuleze Dispozitia 439/28 octombrie 2005 de repartizare a locuintelor sociale deoarece era nelegala si contravenea art. 44 din Legea 114/1996 privind repartizarea locuintelor, aceasta facandu-se prin hotarare de Consiliu local pe baza punctajului obtinut, si nu prin dispozitii ale primarului. Primarul Ion Petre a ignorat astfel HCL 43/2005. In al doilea rand, potrivit aceleiasi legi, primarul nu are competente in a incheia contracte de inchiriere, el fiind obligat sa indice o alta persoana pentru acest lucru. Primarul Ion Petre a dat locuinte la cateva persoane care aveau punctaj mai mic decat altele inscrise in lista de prioritati, potrivit dosarului aflat pe rolul instantei. Desi Ioana Buta si Maricel Ichim aveau cate 65 si, respectiv, 62 de puncte pe lista de prioritati, in locul lor au fost preferati pentru atribuirea unei locuinte sociale Ion Baisan cu 62 de puncte, Geani Dima cu 61 de puncte, Violeta Baranovschi cu 61 de puncte si Eugenia Parvu cu 59 de puncte. Pe lista de prioritati privind repartizarea de locuinte sociale sunt inscrise la Panciu 71 de persoane cu un punctaj variind intre 29 si 65 de puncte. Celor patru persoane de pe lista de prioritati le-au fost repartizate apartamente cu doua si trei camere in blocul D2 de pe strada Nicolae Titulescu din Panciu. Un articol de Ramona Jachianu
Publicat de : ---
Data publicării: 17 Ian 2006 - 06:34
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=13660&titlu=Chemat_in_judecata_de_Prefectura_Primar_vrancean__acuzat_ca_a_dat_case___pe_sub_mana__