Parlamentarii nu au deocamdata “material” de lucru [1]

La Camera Deputatilor activitatea in comisii si in plen este redusa in aceasta perioada, deoarece Guvernul nu trimite, deocamdata, proiecte de legi, a declarat ieri Adrian Nastase, presedintele acestui for legislativ.

Adrian Nastase a spus ca si initiativele legislative sunt destul de putine, ceea ce este de altfel normal la inceputul unei noi legislaturi. Motivul ar fi ca parlamentarii de la putere urmaresc programul legislativ prioritar al Guvernului iar cei din celelalte grupuri au foarte multi oameni noi, care trebuie sa se obisnuiasca cu mecanismele de functionare din Parlament si cu problemele din judete, a adaugat presedintele Camerei Deputatilor. De mentionat ca, din cele 157 de proiecte de lege continute in Programul legislativ prioritar al Guvernului pentru prima sesiune ordinara a Parlamentului in 2005, 61 au fost inregistrate si au parcurs diferite etape ale procesului legislativ la Camera Deputatilor. Astfel, 10 dintre acestea asteapta deja sa fie promulgate, 5 vor fi dezbatute in plen, 29 in comisii, doua au fost inregistrate la Biroul Permanent in vederea repartizarii la comisii iar 15 au fost adoptate de deputati si trimise la Senat.
Publicat de : CR
Data publicării: 22 Feb 2005 - 10:01
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=1378&titlu=Parlamentarii_nu_au_deocamdata_&_#8220_material&_#8221__de_lucru