PD vrea sa imparta Bucurestiul in 26 de districte [1]

Bucurestiul va fi impartit in 26 de subunitati administrativ-teritoriale denumite districte, fiecare dintre acestea cu autonomie administrativa si financiara proprie

. Conform proiectului de lege initiat de Partidul Democrat (PD) in acest sens, Capitala va avea un primar si doi viceprimari, iar fiecare district va avea cate un administrator de district, numit de primar din randul functionarilor publici de cariera. Aceste prevederi sunt cuprinse in noua formula a Legii privind organizarea si functionarea Municipiului Bucuresti, a precizat deputatul PD Costica Canacheu, in cadrul emisiunii "Afaceri Imobiliare" difuzata de Radio MIX FM. Dispar primarii de sector? Consiliul Municipiului Bucuresti va fi alcatuit din suma consilierilor de district (cinci pentru fiecare district in parte), alesi prin vot universal dintre persoanele care au domiciliul in districtul pentru care candideaza, a adaugat Canacheu. De asemenea, in fiecare district va functiona si un comitet executiv, alcatuit din 12 membri, primar si cei doi viceprimari - la nivelul Municipiului Bucuresti - si patru membri si administratorul de district la nivelul fiecareia din cele 26 de unitati administrative. Membrii Comitetului Executiv al Municipiului Bucuresti vor fi numiti de primar dintre cetatenii cu drept de vot rezidenti in Capitala, iar la nivelul districtelor vor fi numiti de administratorul de district. Potrivit lui Canacheu, aceasta initiativa are drept scop apropierea administratiei de cetateni si o mai buna organizare si gestionare a resurselor la nivelul cartierelor, functie de nevoile si interesele locuitorilor din districtul respectiv. PD invoca o cercetare sociologica La baza acestei initiative de schimbare a legii Bucurestiului a stat cercetarea sociologica referitoare la identitatea urbana si problemele sociale, intreprinsa de curand la nivelul Capitalei, care a confirmat insatisfactia bucurestenilor in ceea ce priveste modul in care este administrat orasul si in ceea ce priveste increderea in administratia publica, a spus Canacheu. Conform declaratiilor sale, noua lege va da posibilitatea administratiei publice a Municipiului Bucuresti sa functioneze in temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizarii serviciilor publice si a colaborarii dintre ele, eligibilitatii autoritatilor, legalitatii si consultarii cetatenilor in solutionarea problemelor locale de interes deosebit. Totodata, se va realiza o responsabilizare a autoritatilor in legatura cu propriile acte si cu obligatiile acestora fata de cetateni. (M. Dan)
Publicat de : ---
Data publicării: 30 Ian 2006 - 07:00
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=14010&titlu=PD_vrea_sa_imparta_Bucurestiul_in_26_de_districte