Banii primariei, aruncati in bude cu aroma de pin [1]

Bucurestenii se usureaza in toalete ecologice parfumate, pentru care municipalitatea plateste anual din buget peste 3 milioane de dolari

.

Dupa ce si-a transformat WC-urile in carciumi, Bucurestiul s-a umplut de bude ecologice. Mai bine de trei milioane de dolari cheltuieste anual municipalitatea pentru inchirierea si intretinerea celor 850 de cabine albastre presarate prin oras.

Afacerea apartine lui Andrei Popovici, un roman revenit din Belgia in anii ‘90, care anul asta, cu ocazia intrarii in "Anul francofoniei", tocmai a schimbat mirosul budelor, de la esenta de migdale amare la aroma de pin, adusa din Anglia, ca sa fie mai in ton cu gusturile europene.

Andrei Popovici, administratorul firmei Eco Toilete, cu care municipalitatea a incheiat contract, nu crede ca WC-urile lui inghit o suma extraordinara de la buget. Pentru ca, spune el, curatand si parfumand zilnic cabinele, merita cu prisosinta cei 6,78 euro/zi/bucata pe care-i incaseaza de la primarie.

Nici viceprimarul Razvan Murgeanu nu intelege de ce se mira unii ca budele stradale inghit atata banet de la buget.

"Varsovia are 2.000 de WC-uri la aceeasi populatie ca si noi. Aici vorbim despre gradul de civilizatie, nu despre bani! E clar ca noi mai avem mult pana acolo", suspina Murgeanu dupa abundenta poloneza.

Toaleta trebuie sa circule ca sa faca bani

Andrei Popovici a cumparat primele 20 de WC-uri ecologice de la un producator german, in 1999, la cererea lui Florin Calinescu, pentru primul Revelion organizat in strada. 1.250 de euro/bucata.

Ieftine, zice Popovici, fata de cele cu taxare si autospalare care costa cat un apartament - 40.000 euro.

Prin 2000, Popovici s-a dus la primarie si i-a propus lui Basescu sa le ofere bucurestenilor posibilitatea sa se usureze ecologic. La licitatia din 2001 a castigat, spune el, pentru ca a oferit cel mai mic pret pe ziua de intretinere.

Teoretic, primaria plateste, 360 de zile pe an, 850 de toalete, insa ele nu sunt mereu acolo unde le-ar fi locul. In extrasezon, WC-urile platite ca sa stea in stranduri stau frumos in depozitele lui Popovici.

"Toaletele trebuie sa circule, sa le inchiriezi ca sa produca, altfel, daca le tii stiva intr-un loc nu rezolvi nimic", a realizat Popovici inca din primii ani de afacere, asa ca a inceput sa-si faca mana imprastiind WC-urile pe santiere.

Toaletele cele mai profitabile sunt cele inchiriate la nunti, la care tariful este in jurul a 20 de euro/bucata.

Necesitatile fiziologice concureaza cultura

In 2005, firma Eco Toilete, a lui Andrei Popovici si Marin Dumitru, a primit initial 60 de miliarde de lei de la buget, pentru ca la rectificare sa-si completeze veniturile cu inca 30 de miliarde. La bugetul pe 2006 ar fi trebuit sa primeasca initial 120 de miliarde, pe motiv ca numarul WC-urilor ar trebui suplimentat pentru "Anul francofoniei".

Deocamdata a primit tot 90 de miliarde, dar suma va ajunge la 120 la rectificare. Prin comparatie, cultura a primit in acest an doar 130 de miliarde de lei de la primarie. Popovici spune ca, de fapt, o treime din bani se duc pe TVA, prin urmare afacerea nu are un profit "care sa te duca in Top 300". Deocamdata, l-a dus cu WC-uri cu tot in mai multe orase: Galati, Braila, Giurgiu, Constanta si, de curand, Arad.

Vidanjele din Capitala, urmarite prin satelit

Popovici se mandreste cu cea mai recenta investitie: dotarea tuturor vidanjelor cu transmitatoare GPS.

"Am pus la punct un program prin care putem controla on-line toate masinile pe care le avem pe teren, daca isi respecta traseele si-si fac treaba. Vedem cand porneste motorul si putem sa-i prindem pe soferii care zic ca si-au facut traseul si de fapt au furat motorina sau au lasat WC-urile necuratate", povesteste Popovici.

El recunoaste insa ca aromele sofisticate aduse de peste Ocean nu prea supravietuiesc in fata unor intestine greu incercate, iar cei care testeaza prin sondaj curatenia budelor sunt, pana la urma, bucurestenii care nu se pot tine pana acasa:

"Problemele pe care le avem tin de exploatare. E greu sa controlezi oamenii daca merg pe traseu si curata WC-urile. Se mai si vandalizeaza si nici amplasarea altora noi nu e usoara, pentru ca nimeni nu vrea sa aiba o toaleta mirositoare in preajma blocului".

Lunar, el cumpara 40.000 de suluri de hartie igienica. Daca nu le-ati vazut niciodata la WC exista o explicatie:

"Femeile care matura in Cismigiu fura prima data hartia igienica, apoi elementele de aluminiu din cabine se fura si ele, si daca ar sti "baietii" ca exista in interior si o cutie cu monede ar veni cu ranga. De aceea, la noi nu s-ar putea monta WC-uri cu autospalare si taxare, cum sunt in Franta sau Italia".

Toalete cu aroma de pin - 05toaleta_RzV.jpg


Publicat de : ---
Data publicării: 15 Feb 2006 - 05:59
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=14612&titlu=Banii_primariei__aruncati_in_bude_cu_aroma_de_pin