In aSteptarea Raportului de tara...PD nu a renuntat la anticipate

Oana Voinea PD nu a renuntat niciodata la ideea alegerilor anticipate, insa, din toamna anului trecut, nu au mai existat discutii pe aceasta tema in structurile formatiunii, a declarat, miercuri seara, intr-o emisiune televizata, senatorul Radu Berceanu

. Senatorul democrat a recunoscut ca, “daca se va crea cadrul necesar”, PD va fi pentru alegeri anticipate. Berceanu a afirmat ca alegerile anticipate nu se pot realiza din dorinta unui singur partid, precizand ca nici macar vointa PD si a PNL la un loc nu este suficienta pentru un scrutin inainte de termen. Senatorul PD a precizat faptul ca si liberalii si-au exprimat optiunea de a discuta pe marginea anticipatelor, insa dupa Raportul de tara. “Si atunci, asteptam Raportul de tara, pentru ca cel putin principalii nostri parteneri au spus ca dupa Raportul de tara mai discutam. Si, dupa Raportul de tara, noi o sa incercam sa reluam aceasta discutie, daca atunci, acest argument cazand, dumnealor o sa-si schimbe parerea, o sa ne indreptam catre anticipate, daca o sa cooptam si pe altii, pentru ca nici macar PD plus PNL nu ajunge. Daca nu iar o sa lasam ideea de-o parte si o sa mergem inainte”, a spus Berceanu. In opinia senatorului, alegerile anticipate ar fi solutia care ar clarifica lucrurile indiferent de cine le va castiga, echilibrul actual dintre putere si opozitie fiind neproductiv. In ceea ce priveste relatiile in coalitie, Berceanu a declarat ca, in ciuda divergentelor dintre partidele aflate la guvernare pe anumite probleme, “coalitia nu se tine sau se tine in lucruri foarte subtiri, foarte fragile”. Democratul a recunoscut ca PD are pareri diferite fata de UDMR cu privire la anumite pasaje din legea privind statutul minoritatilor. In ceea ce priveste relatia cu PNL, Radu Berceanu sustine ca “principala chestiune care vad ca infierbanta asa multa cerneala prin presa si cred ca si anumite persoane, e data de unificarea, de drumul convergent sau paralel al celor doua partide”. Referitor la ipoteza ca fuziunea dintre PD si PNL s-ar realiza cu afilierea la familia europeana liberala, senatorul a spus ca nu crede ca ar putea din popular sa devina liberal, insa a subliniat ca “viata e plina de neprevazut, mai ales cea politica si mai ales cea romaneasca”. Tot referitor la doctrina, desi a depus o motiune social-democrata, Radu Berceanu a afirmat ca “pana la urma, majoritatea, nu numai a conducerii, ci si a conducerilor judetene au avut dreptate”, atunci cand au ales transformarea PD intr-un partid popular. La sfarsitul anului, Radu Berceanu declara ca desi “momentul ideal pentru fuziunea dintre PNL si PD a fost ratat”, democratii nu au abandonat ideea fuziunii cu liberalii. Senatorul democrat spunea ca ideea fuziunii celor doua partide va fi abandonata doar daca se va constata ca numarul liberalilor si al democratilor care nu doresc fuziunea va fi prea mare. Totodata, Bereceanu preciza ca numai perspectiva alegerilor anticipate ar putea grabi fuziunea. “Nu se poate face foarte repede (fuziunea PNL-PD n.red.), in conditii normale, de pace. Daca la un moment dat apare o problema, care pentru politica inseamna alegeri, atunci chestiunea asta poate sa accelereze procesul foarte tare”, sublinia senatorul democrat. Bataie pe primarii altor partide “Noi nu racolam primari. A racola inseamna a face ceea ce a facut PSD, si anume ori i-a presat pozitiv ca sa spun asa, le-a spus ca va dam, va facem, va sprijinim, va ajutam, ori au facut presiuni negative, in sensul ca daca nu veniti la noi o sa vedeti ce-o sa patiti”, a replicat Berceanu la acuzatia ca PD ar racola primarii altor partide. Referitor la declaratiile presedintelui PNL Bucuresti, Ludovic Orban, conform carora PD ar fi primit in randurile sale 400 de primari de orase si comune, mai ales din PSD, Berceanu a spus ca “sunt in mod sigur mai putini decat cei care au trecut la PNL”. Radu Berceanu, care este si liderul PD Dolj, a precizat ca primarul Craiovei, Antonie Solomon, fost PSD, a fost curtat de PNL inainte de a intra in randurile democratilor. “Presedintele PNL de Dolj a iesit intr-o conferinta de presa si a spus ca daca cumva Solomon s-a gandit la noi il asteptam cu bratele deschise. A fost invitat si la Bucuresti de catre conducerea centrala a PNL, iar principala discutie a avut-o cu ministrul Olteanu”, a mai spus senatorul. Radu Berceanu a subliniat faptul ca unii primari deveniti independenti, cum a fost si cazul lui Solomon, au nevoie de sustinere politica, dupa cum, de exemplu, oricare partid accepta parlamentari independenti pentru ca are nevoie de voturile lor. “Domnul Solomon este primar, trebuie sa conduca un oras, si fara sprijin politic nu poate face ce si-a propus”, a explicat parlamentarul democrat. “Sunt deputati si senatori si au voturi. Imi pare rau sa fiu atat de cinic. Oamenii astia sunt si vor ramane pana la sfarsitul acestei legislaturi senatori si deputati ca asa e legea. Ei sunt acolo. Si voteaza. In momentul in care noi in Senat avem 70 de voturi si la legile organice ne trebuie 69 de voturi cam cum credeti ca ar trebui procedat”, a mai spus Berceanu referindu-se la ultimele afilieri la grupul PD din Parlament. Senatorul a tinut sa sublinieze faptul ca PD nu a acceptat timp de sase luni nici o inscriere in partid. In ceea ce priveste inscrierea Elenei Udrea in PD, Radu Berceanu a precizat ca nu vede nici o problema si ca protocolul dintre democrati si liberali nu a fost incalcat, deoarece aceasta nu mai era membra a PNL de un an si jumatate.
Publicat de : ---
Data publicării: 17 Feb 2006 - 07:23
 

Link ştire