Traian Basescu la bilantul MApN:“Ii atentionez pe cei toti cei care ar gandi ca institutia militara poate fi atrasa in jocuri politice sa nu o faca”

Ionut Crivat In binecunoscuta-i traditie cu care ne-a obisnuit si cum de la inceputul anului nu lipseste de la nici un bilant al a principalelor institutii ale statului presedintele Traian Basescu de mana cu premierul Calin Popescu Taricenu au primit raportul pe anul 2005 al MApN

. Bilantul a picat intr-un moment delicat, de-a dreptul in plin scandal, tinand cont de recentul caz provocat de scurgerea de informatii militare. Cu toate acestea, presedintele Basescu a tinut sa precizeze, ca aceste aspecte nu fac decat sa afecteze pozitia noastra de aliat al NATO. Traian Basescu a cerut Armatei sa respinga orice fel de incercare de politizare a institutiei asigurandu-i pe toti de respectul pe care il are pentru institutia militara. Presedintele s-a declarat nemultumit si dotarilor improprii ale militarilor romani din teatrele de operatiuni. Bilantul de activitate pe 2005 al MApN a avut ca principale aspecte renuntarea la serviciul militar obligatoriu, cerintele NATO, participarea la lupta impotriva terorismului si nu in ultimul rand parteneriatul strategic romano-american. “Renuntarea la serviciul militar obligatoriu a reprezentat pentru noi o prioritate, avand in vedere ca le-am promis-o tinerilor, prin programul de guvernare”, declara, recent, ministrul Apararii Nationale, amintind ca vor mai fi incorporari doar in lunile februarie si octombrie 2006, pentru militarii in termen si in luna iunie pentru cei cu termen redus. De asemenea, in anul care a trecut au fost continuate procesele de transformare structurala a armatei cu scopul de a defini un profil de forta moderna, eficienta si flexibila, capabila sa raspunda provocarilor actualului mediu de securitate. Prezent la bilant, presedintele Traian Basescu a cerut Armatei sa respinga orice fel de incercare de politizare a institutiei asigurandu-i de respectul pe care il are pentru institutia militara. “In acelasi timp atentionez pe cei toti cei care ar gandi ca institutia militara poate fi atrasa in jocuri politice sa nu o faca”. Traian Basescu a precizat ca anul trecut, cand la bilantul MApN a participat ca proaspat presedinte, a fost intrigat de un aspect: “In cuvantul sefului Statului Major General era o atentionare prin care spunea ca Armata nu va fi niciodata angajata politic. Probabil ca dansul avea o usoara experienta de sef al Statului Major General si stia ce se poate intampla. Eu fac o precizare clara a mea catre Armata: orice incercare de politizare a institutiei militare ar fi o mare eroare si cer Armatei sa o respinga fara nici un fel de ezitare, daca ea ar exista. Sper sa nu fie cazul”. Pe de alta parte, presedintele s-a declarat nemultumit din cauza dotarilor improprii ale militarilor romani in teatrele de operatiuni din Afganistan si Irak - veste antiglont de 16 kilograme sau masini Aro “aproape deselate”. La randul sau premierul Calin Popescu Tariceanu s-a declarat preocupat de cresterea alocatiilor bugetare pentru aparare, care vor fi majorate, in functie de cresterea produsului intern brut. “Bugetul alocat pentru 2006 este, in cifre absolute, cel mai mare din istoria post-decembrista a Romaniei. Sigur ca nevoile vor fi mai mari, dar trebuie sa tinem cont si de posibilitatile pe care economia Romaniei le are in acest moment”. “Nu este posibil ca astazi, in 2006, sa avem trupele in teatrele de operatii cu acele veste anti-glont de 16 kilograme. De asemenea, nu este posibil sa mai stam in Afganistan si Irak cu acele Aro aproape deselate prin care trece si piatra, nu numai glontul si care nu pot fi utilizate nicaieri, in afara bazelor”.
Publicat de : ---
Data publicării: 28 Feb 2006 - 06:52
 

Link ştire