Arhiva Consiliului Local Bacau, uitata la DNA [1]

Activitatea Consiliului Local Bacau este blocata

.

Si asta, pentru ca arhiva, cu toate hotararile adoptate intre 2000 si 2004, a fost ridicata de procurorii anticoruptie care l-au anchetat pe fostul primar Dumitru Sechelariu, si nu a mai fost returnata nici pana in prezent.

Din cauza lipsei de documente au de suferit, in principal, cetatenii care se intereseaza de anumite hotarari adoptate in aceasta perioada. "Nu putem face nicio referire la hotararile Consiliului Local luate intre 2000 si 2004. Vin oamenii si vor sa se intereseze de o anumita hotarare, dar noi nu o avem.

Inclusiv actiunile in instanta sunt blocate din acest motiv. Noi suntem obligati sa punem la dispozitie copii conform cu originalul, dar nu avem de unde. Si, atunci, nu dam. Eu nu inteleg de ce de la DNA nu se trimit aceste documente, mai ales ca au incheiat cercetarea", a declarat Ghiorghi Isofache, jurist in cadrul Consiliului Local Bacau.

Cercetarile in cazul lui Dumitru Sechelariu au demarat la inceputul anului 2005 si au vizat organizarea unor licitatii, precum si atribuirea preferentiala a unor terenuri si lucrari publice unor societati. La unele dintre acuzatii s-a renuntat pe parcurs, iar dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Bacau.

Primaria asteapta inca sa-si primeasca inapoi documentele - 04dosare_cp.jpg


Publicat de : ---
Data publicării: 02 Mai 2006 - 05:29
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=17361&titlu=Arhiva_Consiliului_Local_Bacau__uitata_la_DNA