Basescu mizeaza din nou pe Marea Neagra [1]


Presedintele Traian Basescu ii asigura pe americani ca Romania isi va respecta angajamentele asumate in Irak si Afganistan, in vederea consolidarii democratiei in zona si a continuarii luptei impotriva terorismului international

.
In cadrul unei intalniri avute ieri, la Vilnius, cu vicepresedintele SUA, Richard Cheney, Traian Basescu a abordat unul dintre subiectele preferate, si anume Marea Neagra.
"In opinia noastra, Marea Neagra va fi punctul-cheie al Europei in urmatorii 10-20 de ani. Iar noi ne asumam responsabilitatile ca tara aflata la granita de est a NATO, iar de la 1 ianuarie 2007, ca tara de granita a UE, ceea ce inseamna pentru noi o responsabilitate foarte mare pentru viitorul ambelor organizatii, avand in vedere realitatile de la Marea Neagra si Balcanii de Vest", a declarat Traian Basescu, citat de Rompres. La randul sau, Dick Cheney a apreciat contributia Romaniei la efortul de promovare a democratiei, considerand ca tara noastra este "un aliat foarte important pentru Statele Unite".
Intalnirea celor doi demnitari a avut loc cu ocazia participarii la Conferinta Internationala "Viziune comuna asupra vecinatatii comune", desfasurata la Vilnius.


Publicat de : Georgeta Filip / geo
Data publicării: 05 Mai 2006 - 05:46
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=17494&titlu=Basescu_mizeaza_din_nou_pe_Marea_Neagra