Primarul Gheorghe Falcă vrea să atragă la Arad investitori de talie mondială [1]

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, i-a prezentat consilierului prezindențial Theodor Stolojan cele mai importante proiecte pe care le derulează municipalitatea, informează corespondentul AMOS News.

Edilul arădean a spus că a dorit să-i facă cunoscute proiectele Primăriei lui Stolojan, deoarece acesta este „un bun economist“ care a lucrat și pentru Banca Mondială, dar a fost și prim-ministru al României. Astfel, primarul Falcă a făcut o prezentare succintă a 11 proiecte, printre care proiectul privind reabilitarea infrastructurii de tramvaie și rutiere, care va fi realizat cu fonduri de la BERD.

Un alt proiect prezentat este cel de reabilitare și extindere a rețelei de canalizare din municipiul Arad, finanțat cu 47,2 milioane de euro de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, dar și proiectul „Zona metropolitană“, care se va realiza realiza prin constituirea unei asociații din care să facă parte municipiul Arad și opt comune cu satele aparținătoare. De asemenea, în atenția consilierului prezindențial a intrat și autostrada de pe coridorul IV Pan European care va face legătura între Sibiu - Lugoj - Timișoara - Arad - Nădlac, spre Ungaria.

Potrivit celor afirmate de primarul Gheorghe Falcă, în acest moment traseul care va lega orașele Timișoara și Arad este definitivat și a fost prezentat Ministerului Transporturilor. În premieră, primarul municipiului Arad a anunțat că după finalizarea lucrărilor de construcție a autostrăzii aeroporturile din Timișoara și Arad se vor uni, formând o singură instituție, de tip regional.

Gheorghe Falcă a precizat că intenționează să atragă la Arad cât mai mulți investitori mari, printre aceștia numărându-se și concernul Nokia.

„Țin neaparat să avem o mare companie internațională la Arad. Am pregătit un teren special, pe care putem să-l punem la dispoziție și sper ca un astfel de investitor să se stabilească aici. Am purtat discuțiile de principiu cu cei din conducerea «Nokia», care urmează să analizeze cât de oportună ar fi o investiție de-a dânșilor la Arad. Așteptăm un răspuns oficial în această privință“, a precizat Falcă.
Publicat de : Florin TOMUȚA
Data publicării: 13 Iun 2006 - 05:41
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=18605&titlu=Primarul_Gheorghe_Falca_vrea_sa_atraga_la_Arad_investitori_de_talie_mondiala