Primaria Sibiu deschide ultimele mari santiere in centrul istoric [1]

Primaria municipiului Sibiu a semnat in aceasta luna contracte de executie a lucrarilor de refacere a pavajului pe alte cinci strazi din centrul istoric al orasului: Tipografilor, Cetatii, Pompei Onofrei si Pielarilor

. Firma "Geiger Trans" SRL Targu-Mures a adjudecat un contract de executie de aproape 1,2 milioane RON (589.944,42 RON, pentru strada Tipografilor, 589.609,49 RON pentru strada Pielarilor), termenul de finalizare fiind 31 decembrie 2006. Pentru strazile Pompei Onofrei si Cetatii, municipalitatea a semnat contractul de executie cu firma "Sinecon" SRL, unul dintre partenerii de traditie ai municipalitatii. Valoarea contractului pentru obiectivul de refacere a pavajului pe ambele strazi trece de doua milione RON, iar termenul de executie este acelasi - finalul lunii decembrie a acestui an. Amplasamentele de lucru au fost predate deja firmelor de constructii, acestea urmand sa se ocupe de toate operatiunile consemnate in contractele de executie, de la realizarea proiectelor tehnice si pana la asistenta tehnica. Cum termenul de finalizare a acestor investitii de restaurare urbana a fost "intins" pana in ultima zi a acestui an, se poate afirmat ca acestea sunt ultimele santiere mari pe care municipalitatea le mai deschide in perspectiva anului 2007, cand Sibiul va primi statutul de "Capitala Culturala Europeana". Primarul orasului, Klaus Johannis, a declarat in repetate randuri ca nu este dispus sa accepte lucrari in perioada anului viitor, astfel ca angajatii firmelor de constructii vor lucra sub termene de finalizare a lucrarilor foarte stranse. Un articol de Florian Gadea
Publicat de : ---
Data publicării: 22 Iun 2006 - 05:38
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=18844&titlu=_Primaria_Sibiu_deschide_ultimele_mari_santiere_in_centrul_istoric