Despre Basescu, bilanturi si minciuni! [1]

Presedintele tocmai s-a intors de la Consiliul European tinut la Bruxelles in 15-16 iunie 2006

. Asa cum am anticipat in textul meu de saptamana trecuta, s-a intors cu o evaluare vaga a forului european cu privire la aderarea Romaniei la UE in 2007! Ba chiar cu una mult mai proasta decat cea continuta in raportul Comisiei Europene din 16 mai 2006, desi Basescu o vede mai buna! Paradoxal, revenit de la Bruxelles, presedintele s-a napustit in Parlament, acuzandu-l pe Tariceanu de toate relele si neimplinirile integrarii noastre! Pentru cele "43 de stegulete galbene si 4 stegulete rosii" gasite de Comisie in dreptul Romaniei, presedintele a descoperit vinovatul. El s-a declarat nemultumit de "mediocritatea functionala a institutiilor statului roman". Si a adaugat, cu trimitere directa la Tariceanu: "Refuzul restructurarii si simplificarii celor mai importante institutii ale statului este cu atat mai greu de inteles, cu cat unele din principalele reprosuri ale rapoartelor de evaluare sunt legate de birocratie si capacitatea administrativa redusa a institutiilor statului roman". Concluzia presedintelui a fost devastatoare: "Evident, este doar o abordare politicianista facuta in slujba unor grupuri politice si nu in slujba romanilor". Exista insa o mica problema de logica atunci cand vrem sa potrivim evaluarile de mai sus ale lui Basescu, cu nota pusa de acelasi presedinte Guvernului Tariceanu, la 18 decembrie 2005, atunci cand presedintele il ridica in slavi fara sa observe nici mediocritatea, nici ineficienta din perspectiva aderarii la UE, conform comunicatului oficial: "As spune deci ca, din punct de vedere al obligatiilor in ceea ce priveste integrarea in UE, acest Guvern a inteles ceea ce are de facut si nu numai ca a inteles, ca si alte Guverne au inteles, dar acesta a si facut ce trebuie". "Este cel mai bun pe care Romania l-a avut din ’90 si pana acum." "Nici un Guvern nu a avut o asemenea recuperare de ramaneri in urma in angajamentele Romaniei." Chiar crede presedintele ca romanii sunt atat de prosti, incat nu pot sesiza jocul de trei parale pe care il face pentru a-l distruge pe Tariceanu, fara sa tina cont de interesele Romaniei, doar pentru ca ura viscerala impotriva liberalului i-a intunecat mintea? Nu vreau sa spun ca Tariceanu ar fi competent! Dimpotriva! Dar este o rusine si un scandal sa declari in decembrie 2005 ca ai "cel mai bun Guvern", pentru a veni in iunie 2006 sa afirmi ca nu poti fi multumit de "mediocritatea functionala a institutiilor statului roman"! Basescu ne-a tot "amenintat" ca va veni in fata poporului roman cu un bilant al propriei activitati! Ba trebuia facut spre sfarsitul anului trecut, ba dupa raportul Comisiei Europene, pana la urma ne-am ales cu un bilant al guvernului Tariceanu si al Romaniei, care, si ea, "se inscrie intr-o zona a mediocritatii"! Numai presedintele nu e "mediocru"! La 19 mai 2005 declara, conform Rador, ca va face un bilant al institutiilor statului: "Am spus-o public de la inceputul mandatului, primul bilant, peste sase luni". (cf. interviu acordat de presedintele Romaniei postului de radio EUROPA FM, 18 mai 2005, ora 18:30). La 20 iunie 2005, conform Rador, acelasi Basescu spunea: "Deci, am rugamintea sa nu utilizati expresii pe care eu nu le utilizez. Eu nu am utilizat expresia «bilant»". (cf. interviu cu presedintele Romaniei, DELTA RFI, 20 iunie 2005, ora 17:10). Bilant sau nu, puteti sa-mi spuneti si mie cand minte si cand spune adevarul Basescu?
Publicat de : ---
Data publicării: 22 Iun 2006 - 05:40
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=18855&titlu=Despre_Basescu__bilanturi_si_minciuni_