Nici o emotie pentru cabinetul TariceanuMotiunea de cenzura a PSD, respinsa de Parlament [1]

Inca o infrangere pentru PSD la capitolul motiuni de cenzura

. Plenul reunit al celor doua Camere ale Parlamentului a respins ieri, cu 235 de voturi impotriva si 145 pentru, motiunea de cenzura initiata de PSD si intitulata "Guvernul Tariceanu- Fapte si minciuni". Pentru a fi adoptata, motiunea de cenzura ar fi avut nevoie de votul a cel putin 235 de parlamentari. Din cei 468 de deputati si senatori, si-au inregistrat prezenta la sedinta 367 de parlamentari, 101 fiind absenti. PSD nu s-a putut baza, de data aceasta, nici macar pe sprijinul parlamentarilor PRM, care au anuntat inca din timpul dezbaterilor ca se vor abtine de la exprimarea votului, si nici pe cel al grupurilor minoritatilor nationale, altele decat UDMR. Aceasta motiune de cenzura este a treia indreptata impotriva Cabinetului condus de premierul Calin Popescu Tariceanu, fiind consacrata "esecului celor 500 de zile de guvernare". In acest context, senatorul liberal Teodor Melescanu a declarat ca motiunea de cenzura readuce foarte clar in prim plan "frustrarile pe care le are PSD ca nu a putut constitui majoritatea politica in Parlament pentru a ramane la guvernare". Pe de alta parte, Melescanu este de parere ca motiunea social-democratilor nu indeplineste principalele doua conditii pentru ca sa aiba sens: "este ilogica, iar momentul initierii ei a fost prost ales". In opinia senatorului liberal, pentru ca o motiune sa aiba sens ar trebui ca aceasta sa critice "argumentat si constructiv" guvernul si sa prezinte solutii alternative care ar fi mult mai eficace pentru o guvernare mai buna. Totodata, ea "ar trebui sa fie oportuna, sa fie prezentata la un moment in care adoptarea sa ar oferi prilejul schimbarii unor politici, unei remanieri sau a reconfigurarii majoritatii politice". In schimb, a aratat vicepresedintele Senatului, motiunea social-democratilor contine aceleasi critici repetate in motiunile simple depuse in aceasta legislatura. La randul sau, senatorul PD Nicolae Iotcu a precizat ca, realizand aceasta motiune, PSD are, de fapt, o tinta dubla: realizarea planului la motiuni si acoperirea propriilor probleme din partid. "Dupa patru ani de guvernare bazata pe clientelism politic, dezvoltand un nivel al coruptiei fara precedent, PSD se afla azi intr-o situatie cel putin jenanta. Dupa ce au ridicat sprijinul politic fostului premier recunoscand implicarea acestuia in consolidarea coruptiei generalizate din Romania, dupa ce au declarat public ca se disociaza de actiunile unor fosti ministrii, iata ca sustin azi o motiune de cenzura bazata tocmai pe nerealizarile fostei guvernari", a spus Nicolae Iotcu. Tariceanu: "Cresterea economica cu care se lauda PSD a fost ca un castel de nisip" "Pomenile de la stat sau nerespectarea legii nu sunt solutii pentru bunastarea cetatenilor, ci doar ale unui partid corupt, ca PSD, si al clientelei sale de partid", a declarat ieri premierul Calin Popescu Tariceanu, in discursul sustinut in fata camerelor reunite ale Parlamentului cu ocazia dezbaterii motiunii de cenzura initiate de PSD. In acest sens, primul-ministru a precizat ca toate politicile guvernamentale in domeniul economic si social au pornit de la un principiu clar, si nume de la faptul ca "bunastarea se construieste prin munca, prin initiativa si prin respectarea legii". "Am sustinut, prin reforme, crearea unui mediu de afaceri transparent si atractiv. Am introdus cota unica de 16%. Am redus contributia sociala a angajatorilor cu doua puncte procentuale si contributia la fondul de somaj. Am creat conditii egale pentru toate companiile, eliminand pasuirile si scutirile de la plata taxelor la buget", a aratat Tariceanu. Acesta sustine ca efectele au aparut foarte repede, mentionand ca, in 2005, Romania a atras cel mai mare volum de investitii straine din ultimii 16 ani - peste 5,2 miliarde de euro: "In 2005 si in trimestrul I din anul curent fluxul net de investitii straine a fost de aproape 7 miliarde euro. In schimb, in primii 3 ani ai guvernarii PSD investitiile au fost de doar 4,5 miliarde euro". Potrivit premierului, toate aceste actiuni au reprezentat un tratament corect pentru "metehnele" de care suferea economia romaneasca la sfarsitul guvernarii PSD. "Cresterea economica cu care se lauda PSD a fost ca un castel de nisip. La sfarsitul lui 2004, economia era supraincalzita, se baza in special pe consum si nu pe productivitate, iar exportul era constituit mai ales din bunuri cu valoare adaugata scazuta (ca bustenii sau lohn-ul)", a spus Tariceanu. "PSD a hranit cu subventii date directionat latifundiarii de partid" In acest context, Tariceanu a acuzat PSD ca "a hranit cu subventii date discretionat latifundiarii de partid si a lasat agricultura in subdezvoltare". Premierul este insa de parere ca, la ora actuala, agricultura romaneasca are resurse uriase de dezvoltare. Intre realizarile la capitolul agricultura, Tariceanu a mentionat introducerea rentei viagere pentru a comasa exploatatiile agricole si pentru a creste productivitatea, crearea de instrumente reale de capitalizare a agriculturii, sustinerea investitiilor prin credite pe termen lung, cu dobanzi mici si garantii de stat. In acest sens, el a dat exemplu Programului "Fermierul", care sprijina gospodariile taranesti sa devina microferme. "Cu alte cuvinte, intr-un an si jumatate s-a realizat mai mult decat in 3 ani de guvernare PSD", a spus Tariceanu. "Feriti-va de ziua in care o sa devin eu un partizan al anticipatelor!" Calin Popescu Tariceanu i-a avertizat ieri pe parlamentarii PSD sa se fereasca de ziua in care va deveni el insusi un partizan al alegerilor anticipate. "PSD ba vorbeste despre provocarea alegerilor anticipate, ba vorbeste despre aderarea la UE in 2007. Este evident ca nici macar dvs. nu va luati in serios. Iar daca vorbiti despre un scrutin inainte de termen, feriti-va de ziua in care o sa devin eu un partizan al anticipatelor", a afirmat premierul. Seful executivului a dat asigurari ca actualul cabinet va duce Romania in Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007, reiterand faptul ca integrarea este obiectivul strategic al executivului, dar si proiectul sau ca om politic.
Publicat de : ---
Data publicării: 29 Iun 2006 - 06:41
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=19031&titlu=Nici_o_emotie_pentru_cabinetul_TariceanuMotiunea_de_cenzura_a_PSD__respinsa_de_Parlament