Senatorul Ilie Sarbu, pe "podiumul" Institutului pentru Politici Publice Presedintele PSD Timis a votat cel mai mult contra intereselor partidului [1]

Senatorii din Timis au ajuns si ei sa fie monitorizati de Institutul pentru Politici Publice Bucuresti cu privire la modul in care au muncit in plenul Senatului de la jumatatea lunii aprilie pana acum, la fel cum s-a procedat si in cazul deputatilor

. Daca la Camera Deputatilor, pe locul 1 la absente era un social-democrat, lista cu cei patru senatori timiseni este condusa de Adrian Cioroianu, care isi motiveaza absentele fiind plecat la institutiile europene, in calitate de europarlamentar. Parlamentarul a fost prezent doar la aproape 21 la suta din sedintele unde s-au votat proiecte de legi pentru tara. Atunci cand a folosit cartela de vot, Cioroianu s-a dovedit devotat liberalilor cu care a intrat in Parlament, procentul sau de loialitate fiind de peste 87 la suta. "Rebelul" suprem al parlamentarilor care reprezinta judetul se dovedeste a fi senatorul PSD Ilie Sarbu, presedinte al filialei partidului. Fostul ministru al Agriculturii a votat contra intereselor partidului in 30 la suta din situatii. Totodata, el a fost prezent la ceva mai mult de jumatate din sedinte. "Am urmarit intotdeauna sa votez ceea ce am considerat ca vine direct in folosul cetatenilor. De aceea, uneori am fost nevoit sa incalc chiar disciplina de partid", a motivat Sarbu, cunoscut ca sustinator al "Grupului de la Cluj". Locul doi la sedinte sau legi pierdute prin absentare este ocupat de Valentin Dinescu (PRM), cu un procent de absenteism de peste 38 la suta. Capitolul "loialitate" este marcat pe trei sferturi, acesta votand contra liniei impuse de partidul care l-a trimis in Parlament in peste 25 la suta din cazuri. Dintre toti parlamentarii de Timis, se detaseaza democratul Gheorghe David, care a fost prezent la aproape 90 la suta din sedintele Senatului, unde s-a dovedit a fi loial in proportie de peste 81 la suta. Un articol de Alina Sabou
Publicat de : ---
Data publicării: 04 Iul 2006 - 05:56
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=19156&titlu=Senatorul_Ilie_Sarbu__pe___podiumul___Institutului_pentru_Politici_Publice_Presedintele_PSD_Timis_a_votat_cel_mai_mult_contra_intereselor_partidului