Curtea de Conturi, greu de controlat de Parlament [1]

Senatorul democrat Marius Marinescu vrea sa amendeze Legea nr

. 94/1992, în asa fel încât si Comisiile parlamentare sa aiba calitatea de a solicita controale Curtii de Conturi, acolo unde apar suspiciuni de abuz, coruptie, gestionare frauduloasa a banului public, în urma privatizarilor, achizitiilor publice, acordarii ajutoarelor de stat si a fondurilor de finantare etc. Democratul a afirmat ca a constatat lacuna din lege, în calitate de vicepresedinte al Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Coruptiei si Petitii din Senat, cu ocazia anchetei parlamentare privind Loteria Româna. „Solicitarea Comisiei catre Curtea de Conturi de a efectua un audit la Loteria Româna s-a lovit de refuzul institutiei de control, care a invocat lipsa cadrului legislativ pentru a da curs cererii noastre. Inexistenta unui astfel de amendament a îngreunat demersurile noastre parlamentare, coroborate cu ale presei, pe lânga ministrul finantelor publice, domnul Sebastian Vladescu, sa-l demita pe fostul director general al Companiei Nationale Loteria Româna, domnul Nicolae Cristea, dupa 14 ani de jaf“, se arata într-un comunicat. Senatorul a mai spus ca amendarea Legii nr. 94/1992, a functionarii Curtii de Conturi, este necesara prin adaugarea unui nou articol, menit sa reglementeze procedura de transmitere a mandatului de demnitar, si anume „Curtea de Conturi are obligatia de a dispune efectuarea unui audit asupra institutiilor statului, la încheierea, respectiv preluarea mandatului de demnitar“. „Eu însumi m-am confruntat cu oponenta grupurilor de interese. În nenumarate rânduri, desi propunerile mele legislative, care urmareau închiderea portitelor catre coruptie si furt din Buget, au primit puncte de vedere negative din partea Guvernului, au trecut de Parlament si au fost promulgate de presedintele României, Traian Basescu, dovedindu-se ca în Executiv grupurile de interese au un cuvânt greu de spus“, a mai aratat Marinescu. Senatorul a mai mentionat ca o mare parte a politicului este controlata din rândul celor din Top 300, unde, în opinia sa, figureaza oameni de afaceri care au beneficiat de coruptia infloritoare din ultimii 16 ani. „Averea însumata a celor 300 de superbogati reprezinta circa 22 la suta din Produsul Intern Brut. Este imperios necesar si moral ca organele abilitate sa verifice daca si locurile de munca nou- create, taxele si impozitele catre bugetul de stat, provin, în proportie de 22 la suta, de la firmele si persoanele fizice din Top 300. În opinia mea, în umbra oricarei mari ilegalitati, se afla, din pacate, cel putin un demnitar“, a conchis senatorul democrat.


Publicat de : A.N.
Data publicării: 07 Aug 2006 - 08:27
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=19971&titlu=Curtea_de_Conturi__greu_de_controlat_de_Parlament