O amaraciune de presedinte de CJ Liderului PSD Braila i s-a acrit de presa [1]

In conferinta de presa saptamanala a filialei brailene a PSD, liderul acestei formatiuni politice si a Consiliului Judetean Braila, Stancu Bunea Gheorghe, si-a aratat nemultumirea fata de felul in care, dupa opinia sa, presa a oglindit manifestarile dedicate "Zilelor Judetului Braila": "Nu vreau sa comentez modul in care dumneavoastra ati relatat sau n-ati relatat aceste evenimente din aceste zile, dar mi-a lasat un gust amar faptul ca au ajuns altii, din afara judetului, sa comenteze aceste implicari ale dumneavoastra in "Zilele Brailei"

. Eu cred ca aveati obligatia, cel putin morala, sa (le) reflectati corect si obiectiv, indiferent daca e Stancu la Consiliul Judetean sau nu". Presedintele tuturor pesedistilor din Braila nu a detaliat concret care sunt acele reflectari incorecte sau subiective care ar fi aparut in presa ultimelor zile. Intr-adevar, nu au aparut articole laudative la adresa sa, ba chiar au fost critici severe, mai ales la initiativa prezentata public de a muta Biblioteca Judeteana "Panait Istrati" din centru intr-o cantina de la periferia municipiului Braila. Devine tot mai ciudata, insa, incapatanarea sa de a lua unele decizii care sunt, evident, contrare intereselor societatii civile, ale electoratului brailean, iar rolul de "victima a presei" pe care si l-a asumat, din varii motive, nu-l prinde deloc pe Stancu Bunea Gheorghe. Un articol de P. Ioan
Publicat de : ---
Data publicării: 29 Aug 2006 - 06:06
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=20447&titlu=O_amaraciune_de_presedinte_de_CJ_Liderului_PSD_Braila_i_s_a_acrit_de_presa