Deputatii juristi, hotarati sa finalizeze proiectul privind infiintarea ANI

Comisia juridica a Camerei Deputatilor intentioneaza sa finalizeze, saptamana viitoare, dezbaterile la proiectul de lege privind infiintarea Agentiei Nationale de Integritate (ANI), acest proiect fiind deja in intarziere, dupa ce in saptamana francofoniei parlamentarii au fost liberi iar in aceasta saptamana proiectul nu a figurat pe ordinea de zi a comisiei

. "Vrem ca marti si miercuri sa dezbatem cu prioritate acest proiect, pentru ca nu dorim sa se implineasca termenul de adoptare tacita, respectiv 3 noiembrie. Este necesar sa tinem cont si de faptul ca proiectul trebuie sa treaca si prin plenul Camerei" - a declarat, ieri, pentru Rompres, vicepresedintele Comisiei juridice, Florin Iordache. El a precizat ca la dezbaterile de saptamana viitoare a fost invitat si ministrul justitiei, Monica Macovei. Discutiile care au avut loc pana in prezent asupra proiectului au fost marcate de dispute intre reprezentantii Ministerului Justitiei (MJ) si deputatii PD, pe de-o parte, si deputatii PSD, UDMR si PC, pe de alta. Deputatii PD au afirmat in mai multe randuri ca amendamentele depuse de UDMR si PSD, sustinute de PRM si PC, "golesc de continut" si "macelaresc" actul normativ. Nemultumirea reprezentantilor MJ si a deputatilor PD s-a manifestat chiar de la inceput, cand a fost adoptat un amendament care prevede ca ANI va efectua activitatea de cercetare a declaratiilor de avere si de interese, nu a averilor, asa cum era stipulat in textul guvernului. Alt amendament care a provocat nemultumirea celor de la MJ si a democratilor prevede ca sesizarea catre ANI "va indica, in mod obligatoriu, dovezile pe care se intemeiaza si sursele de unde acestea pot fi solicitate sau va fi insotita de acte doveditoare", fiind considerate "nule" sesizarile care nu indeplinesc aceste conditii sau sunt anonime. Dezbaterile din Comisia juridica vor fi reluate de la articolul 11 al proiectului. Ministrul justitiei, Monica Macovei, care a participat la inceputul discutiilor asupra acestui proiect, a acuzat PSD, PC, UDMR si PRM ca au format o coalitie, cu scopul de a "amputa" actul normativ.
Publicat de : ---
Data publicării: 06 Oct 2006 - 05:50
 

Link știre