Tăriceanu: "Băsescu poate să anuleze decretul de suspendare a lui Atanasiu" [1]

Primul-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, după ședința Comitetului Executiv al PNL, că sunt îndeplinite, în acest moment, condițiile pentru ca președintele, Traian Băsescu, să-l repună în funcție pe ministrul Apărării Naționale, Teodor Atanasiu, informează AMOS News.

"În acest moment sunt întrunite condițiile pentru ca președintele să ia decizia anulării decretului de suspedare a ministrului Apărării Naționale, Teodor Atanasiu", a spus Tăriceanu.

Referitor la plângerea penală înaintată de fostul șef al Statului Major, Generalul Eugen Bădălan, împotriva lui Atanasiu, primul ministru consideră că aceasta nu poate influența decizia președintelui de a anula decretul de suspandare a ministrului Apărării.

"Sunt mulți miniștri care au plângeri penale și cred că dacă am merge pe această ideea am risca să vedem toți miniștri suspendați din funcție numai pe baza unor plângeri penale. Plângerile penale trebuie să fie investigate de Parchet și dacă Parchetul decide începerea urmăririi penale atunci sigur se poate pune problema suspendării lor din funcție. Altfel mie mi se pare că este o decizie care afectează, în mod grav activitatea Guvernului", a apreciat Tăriceanu.

Teodor Atanasiu este suspendat din funcția de ministru al Apărării, după ce consilierul prezidențial Adriana Săftoiu și de deputatul PSD Eugen Bejinariu au depus la Parchet două plângeri formulate împotriva sa.

Consilierul prezidențial Adriana Săftoiu a depus, în data de 11 iulie, la Parchetul Instanței Supreme, o plângere penală împotriva ministrului liberal al Apărării, Teodor Atanasiu. Ministrul Apărării a acuzat-o pe Adriana Săftoiu că ar fi manipulat presa, furnizând informații în mod neoficial către jurnaliști, acuzație echivalentă cu un abuz în serviciu. Atanasiu a spus că are informații de la Direcția de Informații Militare, de unde și acuzație formulată de Săftoiu de abuz în serviciu.

În urma sesizărilor făcute de Adriana Săftoiu și deputatul PSD Eugen Bejinariu, Parchetul a trimis președintelui Băsescu o cerere de înființare a unei comisii speciale de analiză a cazului.

Având în vedere plângerile formulate de consilierul prezidențial Adriana Săftoiu și deputatul PSD Eugen Bejinariu, împotriva Ministrului Apărării Naționale, Teodor Atanasiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de comunicare de informații false, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu contra intereselor publice, Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetul General a transmis președintelui României, Traian Băsescu, în conformitate cu prevederile art.16 din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, solicitarea de a învesti Comisia specială pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârșirea unor infracțiuni în exercițiul funcției de către membri ai Guvernului.

După deliberările comisiei, președintele României, Traian Basescu, a semnat, în data de 12 septembrie a.c., decretul de suspendare a lui Teodor Atanasiu din funcția de ministru al Apărării. Decizia luată de șeful statului a fost luată pe baza prevederilor din Constituție și din Legea răspunderii ministeriale, care îi conferă acest drept, chiar în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale.

Dosarul lui Atanasiu a fost înregistrat în aceeași zi la Parchetul General, urmând ca procurorii militari să decidă dacă încep urmărirea penală pe numele său pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor de care a fost acuzat de purtătorul de cuvânt al președinției, Adriana Săftoiu, precum și de deputatul PSD Eugen Bejinariu, sau pur și simplu închid dosarul.

În cazul în care situația juridică a ministrului Apărării nu este elucidată în maxim 45 de zile de la suspendare, se va numi un alt ministru, până atunci conducerea fiind asigurată de un interimar.

Ministrul Atanasiu a declarat a doua zi că actul este unul neconstituțional, un abuz și că-l va ataca în contencios administrativ. El a precizat că motivul pentru care Băsescu a decis suspendarea sa este pentru că "am deranjat foarte multe grupuri de interese care mișunau în jurul MApN".

Vineri, 6 septembrie, procurorii militari au decis că nu există elemente care să ducă la concluzia săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și contra intereselor publice, astfel că au decis neînceperea urmăririi penale pe numele lui. Conform avocaților lui Teodor Atanasiu, decizia procurorilor va duce deîndată la reinstalarea în funcția de ministru a lui Atanasiu.

"În baza probelor administrate, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și contra intereselor persoanelor, întrucât nu s-a produs o tulburare însemnată a bunului mers al unei autorități sau instituții publice ori o pagubă patrimoniului acesteia și nici nu s-a constatat producerea vreunei vătămări intereselor legale ale unei persoane", se arată în rezoluția procurorilor militari prin care Atanasiu este declarat nevinovat.
Publicat de : Ramona NĂSTASE
Data publicării: 10 Oct 2006 - 05:39
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=21405&titlu=Tariceanu____Basescu_poate_sa_anuleze_decretul_de_suspendare_a_lui_Atanasiu__