Vadim: adio, dar rămân cu tine! [1]

Fără nici un avertisment, fără nici un semn prealabil, într-o discreție aproape totală, Corneliu Vadim Tudor a reușit să bulverseze viața politică a ultimului week-end, punând în umbră până și 'vizita istorică' a președintelui Băsescu la Casa Albă. Vestea a căzut ca un trăznet peste mass-media, reverberând apoi în zona politică: Vadim și-a anunțat retragerea din fruntea partidului!

Faptul cu este atât mai neașteptat cu cât, pentru foarte mulți, PRM-ul înseamnă Vadim și este, practic, de neconceput, fără el. O mișcare politică coagulată în jurul unei personalități, care târziu a reușit să-și definească, fără prea multă acuratețe, doctrina. Dacă în celelalte partide lupta pentru putere s-a manifestat inclusiv prin răsturnarea liderilor 'istorici' (vezi Roman, dat jos de Băsescu) sau printr-o punere în discuție a autorității fondatorilor (cazul Iliescu), PRM-ul părea cel mai puțin expus unor astfel de fenomene.

Asta și pentru că la umbra lui Vadim n-au crescut lideri autentici, linia a doua fiind compusă din personaje a căror principală calitate este atașamentul față de conducător și urmarea neabătută a doctrinelor și toanelor acestuia.

Iată, însă, că ceea ce era de neconceput, s-a întâmplat: Vadim s-a retras! unii s-au grăbit să-l dea de exemplu lui Ion Iliescu, care n-a agreat să devină președinte onorific, omițând amănuntul că termenii nu sunt comparabili: Ion Iliescu nu poate, totuși, să facă în PSD ceea ce poate face Vadim în PRM! PSD-ul reprezintă o altfel de identitate politică, în care acceptarea unei funcții onorifice ar fi însemnat, automat, scoaterea din circulație a deținătorului.

Mișcarea - extrem de abilă - făcută de Vadim are două conotații, dintre care nu sunt sigur care este prima: oferă o altă imagine a partidului, care are nevoie ca de aer de recunoaștere și de acceptare, inclusiv internațională. Cu Vadim executiv, acest lucru rămânea dificil, cu toată schimbarea sa la față, suspectată de nesinceritate. Asta, pe o parte. Pe de alta, Vadim a obosit să controleze totul, 'să discute cu toți nebunii din filiale'. Dorește deci să predea aceste prerogative unor persoane cărora, însă, trebuie să le transfere și autoritatea necesară. Or, retragerea sa era unica soluție.

Retragere, însă, formală. Având la îndemână mijloacele, Vadim și-a creat un rol de Den Xiao Ping, de autoritate înafara schemei, punându-se într-o poziție în care controlul pe care îl exercită este la fel de total, dobândind în plus și imunitatea pe care i-o conferă lipsa atribuțiilor executive. El va culege astfel toate roadele care vor fi, dar nu va plăti nimic. De plătit vor plăti alții.

Este evident, deci că 'retragerea' lui Vadim este, de fapt, o mișcare menită să-i asigure o poziție și mai puternică, într-un partid care s-ar putea să aibe de câștigat din absența sa formală la vârf. Dar care poate să și piardă o însemnată parte a unui electorat radical, pentru care Vadim însemna cu totul altceva decât ceea ce pare că vrea el să devină acum.
Publicat de : Octavian Andronic
Data publicării: 15 Mar 2005 - 05:00
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=2203&titlu=Vadim__adio__dar_raman_cu_tine_