Pană de curent în Palatul Administrativ din Arad [1]

Instituțiile care își desfășoară activitatea în Palatul Administrativ din municipiul Arad au rămas, miercuri, fără curent electric, din cauza instalației de lumini de pe bradul de Crăciun, aflat în fața clădirii, informează corespondentul AMOS News.

Timp de aproximativ 15 minute, în Palat nu au funcționat calculatoarele și iluminatul.

Pana de curent a fost provocată de muncitorii care lucrau la demontarea instalației electrice de pe brad. În timpul operațiunilor, a fost provocat un scurtcircuit, care a lăsat fără energie electrică Primăria, Consiliul Județean, Prefectura, dar și servicii din subordinea acestora.

Muncitorii care au lucrat la demontarea instalației electrice de pe bradul de Crăciun, amplasat în fața Palatului Administrativ din Arad, au refuzat să comenteze incidentul.
Publicat de : Paul PREDA
Data publicării: 11 Ian 2007 - 05:56
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=22883&titlu=Pana_de_curent_in_Palatul_Administrativ_din_Arad