Primarii braileni PSD au primit caimacul

La prima sedinta ordinara a Consiliului Judetean Braila, consilierii au avut in discutie doua proiecte de hotarare care au privit repartizarea pe unitati administrativ-teritoriale a procentului de 20% din sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata din cota de 22% din impozitul pe venit pe anul 2007

. La sfarsitul sedintei, consilierul PD Mario Da'Ros a tinut sa-l intrebe pe presedintele CJ Stancu Bunea Gheorghe (PSD) dupa ce criterii s-au impartit banii la primariile din judetul Braila, care s-au repartizat in urma unei rectificari prin H.G. nr. 1823 din luna decembrie 2006. Mario Da'Ros a cerut explicatii, intrucat cei 8 primari PD din judet nu au primit nici macar un leu. Presedintele CJ a replicat ca atunci cand imparte banii are anumite criterii de la care nu se abate. "In primul rand, tin cont de realizarile la nivelul comunei. Guvernul odata cu aceasta rectificare a emis, initial, o lista cu un numar de 34 sau 36 de comune care urmau sa primeasca banii, dupa care au redus-o la 30. Cand am repartizat banii am tinut cont de faptul ca intr-o alta runda de distribuire fonduri au existat cateva comune care nu au primit niciun ban pentru pietruiri, asa ca le-am dat acum. Pana la urma totul este un joc politic. Sa vina bani la Braila asta-i important si sa se duca toti la PD, nu am nimic impotriva. In exercitiul bugetar pe anul 2007, sa se duca reprezentantii PD sa deschida usile pe unde au influenta, eu pe unde pot, liberalii la fel, asa poate mai facem niste asezari pe sumele de bani. Nu are nimeni nici o vina, sunt impotriva unei impartiri pe o formula", a subliniat Gheorghe. Formula, neformula cei opt primari PD care nu au primit nici un leu sunt din localitatile: Gropeni, Baraganu, Marasu, Mircea Voda, Galbenu, Jirlau, Surdila-Greci, Victoria.
Publicat de : ---
Data publicării: 16 Ian 2007 - 05:18
 

Link știre