Banii guvernamentali, doar pentru primarii Aliantei [1]

Consiliul Judetean Dolj este in mijlocul unui adevarat scandal

.

Nemultumit de faptul ca banii guvernamentali ajung in judet doar la primari PD si PNL, presedintele consiliului, Ion Prioteasa (PSD), ameninta ca va imparti banii din bugetul judetean doar edililor social-democrati, pentru „a echilibra” situatia.

Edilii PSD, omisi

Ceea ce l-a determinat pe presedintele CJ sa ia atitudine a fost faptul ca, in 2006, primarii PSD din judetul Dolj au fost „uitati” atunci cand a fost vorba despre bani guvernamentali.

„La sfarsitul anului trecut au primit fonduri un numar de 12 localitati, noua conduse de primari democrati si trei de primari liberali. Pentru fiecare comuna in parte au fost alocati 1,8 milioane de lei. Va spun sincer ca sunt unii primari ai Aliantei carora le este rusine sa isi priveasca in ochi omologii de la alte comune. Asta pentru ca cei din Alianta au primit anul trecut bani de doua sau de trei ori, in vreme ce primarii PSD-isti au fost trecuti cu vederea”, a declarat Ion Prioteasa.

Pentru ca in perioada imediat urmatoare Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului urmeaza sa finanteze programe de dezvoltare a infrastructurii in mediul rural, presedintele CJ Dolj spune ca va urmari atent modul in care se va face retribuirea banilor. „Judetul nostru a obtinut aprobarea de finantare pe 82 de proiecte depuse de 77 de asezari. Urmeaza ca in perioada urmatoare MTCT sa stabileasca localitatile ce vor primi bani pentru a-si realiza proiectele in prima etapa”, a declarat seful CJ Dolj.

Ion Prioteasa avertizeaza ca, in cazul in care guvernul va prinde cu precadere, in prima etapa de finantare, localitatile in care primari sunt oamenii Aliantei PNL-PD, atunci CJ va contraataca si va aloca mai multi bani catre primariile PSD.


Publicat de : ---
Data publicării: 08 Mar 2007 - 05:21
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=23986&titlu=Banii_guvernamentali__doar_pentru_primarii_Aliantei