Primarul Reșiței cercetat penal [1]

Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial de Anticorupție din Timișoara au decis începerea procedurilor de urmărire penală împotriva primarului municipiului Reșița, Liviu Spătaru, transmite corespondentul Amos News.

El este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și luare de mită.
Totodată, aceeași instituție a demarat cercetările și în cazul omului de afaceri, Dănuț Izvenari- patronul firmei Prodan. El este acuzat de dare de mită, delapidare, evaziune fiscală și fals intelectual la legea contabilității.

Din probele aflate la dosar, a rezultat că în perioada ianuarie – august 2005, Liviu Spătaru a dispus încheierea unui contract de achiziții publice de produse petroliere cu societatea comercială aparținând lui Izvenari.

Conform acelorași probe, ulterior, în schimbul primirii unor foloase necuvenite, adică un sejur de 10 zile în Muntenegru în valoare de aproximativ 2000 de euro, primarul ar fi dispus – aceasta contrar clauzelor din contract, plata în avans a sute de tone de combustibil care nu au mai fost livrate. Prin aceasta, bugetul local a fost prejudiciat cu suma de 4,5 miliarde de lei vechi.

Primarul Liviu Spătaru spune că nu se simte vinovat cu nimic, că se va prezenta la audieri și că nu a încălcat legea sub nici o formă.


Publicat de : Vali POPOVICI
Data publicării: 04 Apr 2007 - 06:54
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=24419&titlu=Primarul_Resitei_cercetat__penal